Anul trecut, fanii emisiunii Asia Express au avut parte de o adevărată surpriză. Concurenților li s-a alăturat nimeni altul decât Irinel Columbeanu, deși fostul afacerist susținea că nu stă foarte bine la capitolul forță fizică. El a venit la Asia Express ca urmare a unei pedepse pe care a primit-o echipa formată din Radu și Alex Abagiu. Să ai un om în plus în echipă, în condițiile în care viteza, procurarea hranei și a mijloacelor de transport sunt vitale, este intr-adevăr un „handicap”.
La vremea respectivă, Irinel Columbeanu s-a arătat a fi extrem de încântat de faptul că va participa la Asia Express, însă nu a uitat nici de dificultatea traseului pe care a fost nevoit să-l parcurgă, pentru a nu rămâne în urmă și pentru a nu fi o povară pentru echipa din care făcea parte.
Participarea lui Irinel Columbeanu la Asia Express nu a fost una „pe moca”. Fostul afacerist din Izvorani ar fi încasat, pentru numai o apariție, suma de 20.000 de euro, ceea ce i s-a potrivit mănușă. A încercat să facă față cu brio provocării de la Antena 1, dar puțini sunt cei care știu că omul de afaceri a suferit un atac de panică.
”S-a trezit noaptea (n.r. Irinel Columbeanu), nu putea să respire, a vrut să iasă afară și a constatat că eram încuiați. Nu se deschideau geamurile, ușa era încuiată, iar dimineața l-am găsit stând pe marginea patului. S-a speriat, nu a mai dormit,dar nu a vrut să ne trezească pe noi”, a povestit Alex Abagiu.
Pe de altă parte, dacă discutăm despre sumele încasate de concurenții Asia Express, Bianca Drăgușanu a primit – atunci când a participat în emisiune – nu mai puțin de 20.000 de euro, potrivit ciao.ro. Iar Dorian Popa a dat ”din casă” și a lăsat să se înțeleagă că Lora, spre exemplu, ar fi încasat 100.000 de euro.