Ce studii are şi câte clase a terminat Cuza de la Noaptea Târziu? Care este numele său real şi câţi bani ia de la Asia Express

De: Cancan
Publicat: 07/10/2021 | 08:16
Cuza de la ”Noaptea Târziu” vorbește în premieră despre viața alături de Ramona de la “Neatza”

Cuza, concurentul Asia Express care face o echipă de excepție cu Emi, colegul său de la Noaptea Târziu, este unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți din acest sezon, pe Drumul Împăraților.

Mai mult decât atât, Cuza a oferit, recent, fanilor emisiunii „Asia Express” momente neaşteptate. Artistul a cerut în căsătorie o tânără chiar în cadrul competiţiei. Se pare că tânărul şi-a găsit jumătatea, printre provocările pe care le-a avut de îndeplinit.

Care e numele real și ce studii are Cuza

Concurentul plecat în cursa de pe ”Drumul Împăraților” este din Târgu Jiu, are 29 de ani și este fost student al Facultății de Medicină din Timișoara, specializarea Kinetoterapie.

Puțini știu însă că înainte de aceste cursuri, Cuza a dat admiterea la SRI și a picat la limită, cu doar 30 de sutimi sub linie. La scurt timp, s-a înscris la Facultatea de Drept din Târgu Jiu, dar nu a fost complet satisfăcut cu alegerea lui.

În buletin, concurentul de la ”Asia Express” sezon 4 este Iulian-Adrian Popescu, iar familia îl alintă Adi. “Ai mei parcă au fost luați prin surprindere când a trebuit să îmi pună numele, pentru că le port amândurora prenumele, Iulian-Adrian, mama fiind Iuliana. Al cui este al doilea vă prindeți voi”, a explicat concurentul de la ”Asia Express: Drumul Împăraților” sezon 4.

De la ce vine porecla sa, Cuza

”Când eram în clasa a patra, am jucat într-o scenetă la serbarea școlii și am fost Cuza. Am avut o singură replică (râde), dar probabil atât de bine sau atât de prost am zis-o, că am rămas cu această poreclă”, a spus Cuza, în urmă cu ceva vreme.

CITEŞTE ŞI: CUZA A DAT-O UITĂRII PE RAMONA OLARU + L-AM SURPRINS ÎN MALL, ALĂTURI DE O ȘATENĂ MISTERIOASĂ!

Cine este Cuza de la Asia Express 2021

Cuza de la Noaptea târziu, concurent în sezonul actual al emisiunii Asia Express 2021, a avut succes cu piesele parodie care i-au propulsat cariera în domeniul muzical și de divertisment. Iată că, acesta a avut curajul să-și testeze limitele în cel mai dur show al momentului.

Iulian Adrian Popescu (29 de ani), pe numele real, a doborât recorduri muzicale de-a lungul anilor și a reușit, alături de colegii de trupă, să strângă pe canalul lor de YouTube peste 1.8 milioane de urmăritori, ceea ce este un număr impresionant pentru această platformă.

Câți bani primesc vedetele care participă la Asia Express

Echipele de vedete care participă la Asia Express se luptă pentru marele premiu de 30.000 de euro. Deși concurenții trebuie să se descurce cu un euro pe zi, nu pleacă cu mâna goală acasă. În funcție de timpul petrecut în emisiune, concurenții se întorc acasă cu bani în buzunare.

Ana Baniciu și Raluka au câștigat Asia Express în primul sezon și s-au ales cu suma de 30.000 de euro, pe care au împărțit-o. De menționat este faptul că din suma totală de 30.000 de euro, statul reține 16% impozit, astfel suma finală pe care au împărțit-o a fost de 25.200.

De altfel, în presă s-au vehiculat sumele primite și de concurenții care nu au câștigat marele premiu. De exemplu, Bianca Drăgușanu, care a făcut echipă cu sora sa, a stat cel mai puțin în emisiunea Asia Express sezon 3. Însă, pentru zilele petrecute în reality show, vedeta ar fi încasat suma de 20.000 de euro.

Într-o altă declarație, Dorian Popa a spus mai în glumă, mai în serios că Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, ar fi încasat suma de 100.000 de euro. Artista a continuat gluma și i-a răspuns: „Asta da! Așa e!”.

Sursa foto: Arhiva Cancan