Ce studii are, de fapt, Diana Matei, solista Tarafului Cleante? ”Nimic nu este întâmplător în viața asta”
Cu o carieră de aproape 20 de ani în spate, Diana Matei a făcut cam tot ce se putea face în muzică. După îndelungi căutări, artista a realizat că genul de cântece de petrecere o prinde cel mai bine, în ciuda faptului că studiile pe care le-a aprofundat cu ”Magna cum laude” i-ar fi putut da o turnură complet diferită carierei.
Invitată la podcastul TACLALE, care va fi difuzat, joi, 1 septembrie, de la ora 20.00, pe CANCAN.RO și pe canalul de Youtube CANCAN, Diana Matei a povestit despre începuturile ei în muzică.
”A fost visul meu, un vis care mi s-a îndeplinit 100%”, a explicat artista, care și-a convins părinții că acesta este drumul ei în momentul în care, în școala generală fiind, a obținut un premiu important la un Festival Internațional desfășurat la Venezia, la care au participat peste 500 de copii.
Singură, în București, la 13 ani și jumătate
La doar 13 ani și jumătate, Diana a luat drumul Bucureștiului singură și a intrat la liceul cu profil muzical ”Dinu Lipatti”. A urmat, cum era și firesc, Conservatorul, cu nota de admitere 10, dar în anii studenției a apărut în viața ei Marian Cleante cu al său celebru taraf, care i-a propus postul de vocal al trupei.
Considerând că este o oportunitate unică, Diana a acceptat și a renunțat, pe moment, la Conservator. Au urmat doi ani fantastici în plan profesional, nu neapărat în privința câștigurilor materiale, dar cu turnee internaționale de răsunet, pe aceeași scenă cu artiști renumiți, precum Demis Roussos, Boney M sau Gipsy Kings.
A intrat a patra la Teatru și Film, a mers la facultate zi de zi!
Întoarsă în țară cu mai multă încredere, dar și cu mai multă experiență, Diana și-a reluat studiile la Conservator.
A terminat facultatea, și-a dat doctoratul în muzică și a decis că trebuie neapărat să se înscrie și la UNATC (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică).
A intrat a patra, la clasa profesorului Adrian Titieni, și a mers zi de zi la cursurile facultății de Teatru și Film!
”A fost o ambiție a mea. Am mers la această facultate, nu neapărat cu gândul la a deveni o actriță de succes. Pentru dezinvoltură, pentru oameni, pentru puterea mesajului. Eu nu cred în lucrurile făcute pe jumătate.
În orice domeniu, ca să reușești, trebuie să te implici total. Dacă eu m-aș fi dedicat muncii de actor, ar fi trebuit să las în plan secund muzica.
Plus că deja lucrurile mergeau în zona asta pentru mine, la nivel de performanță eram din ce în ce mai sus, evenimentele erau din ce în ce mai multe, nu aș fi putut să las Taraful Cleante ca să fac altceva”, a explicat Diana Matei.
„Nu am jucat niciodată, propriu-zis”
Artista a rememorat cum a decurs admiterea la UNATC.
(NU RATA: O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAȚĂ ȘI-A ȚINUT IUBITUL ASCUNS VREME DE 12 ANI)
”Nu vrei să știi câtă dorință am avut să fac această facultate. Am învățat o lună și jumătate. N-am avut în plan să dau la Teatru, m-am decis la jumătatea lui august. Am învățat cu o viteză…
Dar nu am jucat niciodată, propriu-zis. Am luat un casting pentru un rol principal într-un film artistic, dar a venit pandemia și a căzut tot. Filmul a fost preluat apoi de Netflix”, a povestit Diana Matei.
„Dacă îți este dat să se întâmple, se va întâmpla”
Deși a cochetat cu televiziunea și a participat la mai multe emisiuni de tip reality-show, Diana nu a vrut să scoată în evidență, în fața producătorilor și realizatorilor TV, faptul că are studii aprofundate de actorie. Ea nu exclude însă ca, pe viitor, să intre în lumea teatrului sau a cinematografiei.
”N-am bătut la multe uși. Mi-ar plăcea foarte mult. Gândește-te că trei ani din viața mea, de dimineața până seara, eu mergeam la Teatru.
(NU RATA: DIANA MATEI ȘI MARIAN CLEANTE, DEZVĂLURI DESPRE AL DOILEA COPIL: ”NU E NEAPĂRAT COMPLICAT!”)
Eu am făcut această facultate la zi. Am intrat a patra din 300 de concurenți. Îți dai seama că undeva, în sufletul meu, există această dorință. Dar eu cred că nimic nu este întâmplător în viața asta.
Și, dacă îți este dat să se întâmple, se va întâmpla!”, a dezvăluit Diana în cadrul podcastului TACLALE, care va fi difuzat joi, 1 septembrie, ora 20.00 pe CANCAN.RO și pe pagina de Youtube CANCAN.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.