Florin Busioc a trecut printr-o mare cumpănă a vieții, în noiembrie 2018, când a suferit un infarct. Invitat în podcastul lui Damian Drăghici, prezentatorul rubricii meteo de la Pro TV a vorbit despre acel moment, dezvăluind că un coleg a avut prezență de spirit și l-a resuscitat imediat, salvându-i, practic, viața.
În momentul în care a suferit infractul miocardic, Florin Busuioc participa la un spectacol, la Craiova. Într-una dintre pauze a fumat o țigară, după care i-a transmis unui coleg că-i este rău și s-a prăbușit pe podea. Totodată, actorul și omul de televiziune a dezvăluit și ce stil de viață avea înainte să ajungă pe mâinile medicilor.
(VEZI AICI: FLORIN BUSUIOC S-A ÎNTOS LA TREABĂ DUPĂ INFARCT: ”AM O SURPRIZĂ PENTRU VOI!”)
“Fumatul, trei pachete pe zi, cele mai tari țigări de pe piață. Plus oboseala. Aveam atunci, în perioada aia, multe spectacole. Îmi luam concediu de la PRO, plecam peste tot în țară. Și fugeam după spectacol ca să prind știrile de dimineață, mă duceam direct în direct, mai băgam cafele, nesomn, mâncam prostii. A fost bine că m-a prins cu oameni în jur și nu noaptea, în somn. Am avut noroc că un băiat, Bogdan, căruia îi voi mulțumi toată viața, a fost lângă mine și mi-a făcut resuscitare imediat, până să vină medicii, altfel… L-am întrebat: ‘Mă, dar cum ai avut tu prezență de spirit să-mi faci aia?!’. ‘Păi, tatăl meu mi-a murit în brațe, infarct, iar eu n-am știut ce să fac atunci’”, a povestit Florin Busuioc.
Florin Busuioc a mărturisit că dacă ar putea da timpul înapoi, nu s-ar mai apuca de fumat. Totodată, a dezvăluit și numărul de cafele pe care îl consuma înainte să facă infarct.
“M-am lăsat de fumat că n-am mai simțit nevoie. E bine să ai încredere în medici. Înainte, beam 16 cafele, acum mai beau așa, de plăcere. Dacă aș putea da timpul înapoi, asta aș face. Nu cu dragoste, cu nu știu, ci doar asta, să nu mă apuc de fumat! Cu mâncarea, cu băutura o rezolvi, dar cu fumatul e cel mai periculos. Nu mai beau deloc. Nici înainte n-o făceam. Am avut o bere în frigider de la un Revelion la altul!”, a mai spus prezentatorul de la Pro TV.
(CITEȘTE ȘI: FLORIN BUSUIOC A RUPT TĂCEREA DUPĂ CE A FĂCUT INFARCT! ÎȘI AMINTEȘTE CE S-A ÎNTÂMPLAT LA CRAIOVA)