Ce spune Smiley despre suspendarea Simonei Halep din tenis. Cântărețul a cerut tuturor să o sprijine pe tenismenă

Publicat: 23/10/2022 | 12:33

Smiley a fost, dintotdeauna, unul dintre cei mai mari susținători ai Simonei Halep. Acum, după ce a auzit teribila veste, aceea că tenismena a fost suspendată din sportul alb și că a fost prinsă dopată, Andrei Tiberiu Maria transmite un mesaj tuturor fanilor săi, pe care îi roagă să o sprijine pe sportivă, în această perioadă extrem de dificilă.

În urmă cu câțiva ani, respectiv în 2016, Smiley și Simona Halep erau văzuți destul de des împreună. Cei doi se complimentau reciproc în public, relația lor fiind una foarte strânsă. Motiv pentru care cântărețul a mers, chiar, până în Statele Unite ale Americii, pentru a fi alături de campioana noastră, la două turnee importante din circuitul WTA.

La vremea aceea, s-a zvonit că Simona și cu Smiley ar forma un cuplu, însă, cei doi au negat, relația lor răcindu-se brusc. După acest episod, artistul s-a apropiat de Gina Pistol și chiar dacă, la vremea aceea, nu și-a asumat relația public, devenise deja intim cu cea care i-a dăruit un copil, în luna februarie a acestui an.

CITEȘTE ȘI: BOALA DE CARE SUFERĂ SIMONA HALEP. FOSTUL EI ANTRENOR A FĂCUT DEZVĂLUIREA: ” NU CRED CĂ ACEA SUBSTANŢĂ I-AR FI FĂCUT BINE”

Smiley a fost aproape de Simona Halep în trecut, îi este și acum

Partenerul actual al Ginei Pistol a făcut public anunțul că îi este alături Simonei Halep, astfel că a transmis un mesaj, de încurajare, pe contul său de Instagram. Mai mult, Smiley i-a rugat pe internauți să o sprijine, la rândul lor pe sportivă.
Este evident că sportiva noastră are nevoie doar de gânduri bune, în această perioadă dificilă a carierei sale.

”Eu o știu pe Simona și așa cum o știu eu e un om corect. Îmi pare rău pentru tot ce trăiește acum și cred că adevărul va răzbate și că trebuie să fim alături de ea pentru toată bucuria pe care ne-a oferit-o”, a fost mesajul transmis de către Smiley, pe contul personal de Instagram.

Vă reamintim că tenismena în vârstă de 31 de ani a fost notificată oficial de faptul că a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă de WADA, și anume Roxadustat. Această substanță face parte din clasa EPO (n.r Erythropoietin). Ar fi o substanță ce nu s-ar administra sportivilor, nici în timpul competiției și nici în afara acesteia. Având în vedere contextul, Simona Halep a fost suspendată temporar. Sportiva nu are voie să participe la evenimentele organizate de WTA sau ITF.

VEZI ȘI: PRIMA REACȚIE A LUI TONI IURUC, DUPĂ CE SIMONA HALEP A PICAT TESTUL ANTI-DOPING: ”POȚI SĂ-I IEI ORICE SIMONEI, DACĂ I-AI LUAT CINSTEA, CORECTITUDINEA, O OMORI!”