Ce spune Roxana Mihalache despre șederea lui Radu Mazăre la închisoare: „Trage la mașină și calcă cearșafuri, fețe de pernă. S-a mai îngrășat…”
Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, a anunțat, sâmbătă, după vizita la Penitenciarul Rahova, că solicitarea fostului primar de a-și petrece ziua de naștere, care e pe 5 iulie, cu familia a fost aprobată, astfel că vor sta cu toții la masă atunci.
„Face aceleași lucruri în fiecare zi, că astea sunt condițiile. E bine. Face sport cât poate să facă. Iese într-o curte, merge, face exerciții. Da, a fost aprobată cererea și ziua lui o să ne-o petrecem împreună, la masă. Nu este o perioadă ușoară, dar ce să fac. Așa am spus (că vom cununa celălat cuplu din penitenciar- n.r.), dar să vedem cum va fi procedura pe mai departe, pentru că nu știu dacă ceilalți au reușit să-și depună documentele, să poată să fie în aceeași zi. Dacă va fi în altă zi, iar nu știu dacă se poate face lucrul ăsta. Radu arată bine, e ok. S-a îngrășat un pic față de cum era înainte, dar în condițiile normale. Se mai uită la televizor, dar nu foarte mult. Mai mult citește”, a declarat Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, după vizita la Penitenciarul Rahova.
Tânăra a explicat și ce muncă face fostul primar al Constanței, după gratii, la atelierul de croitorie.
„Nu știu dacă neapărat el croiește, însă știu că trage la mașină și calcă cearșafuri, fețe de pernă, de astea au probabil nevoie”, a completat Roxana Mihalache.
Vineri, ea s-a prezentat la sediul Primăriei Sectorului 5 pentru a depune dosarul pentru cununia civilă, solicitată a avea loc pe data de 10 iulie. Roxana Mihalache a precizat că nu există pregătiri speciale, pentru că va fi o căsătorie simplă.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, așteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5. Inițial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlinește și 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil.