Ce spune Oana Roman despre filmarea virală cu feliile de pizza: „A spus lucrul acela din răzbunare”
În urmă cu câteva luni, o filmare cu Oana Roman şi fiica sa a devenit virală în mediul online. Fiica lui Petre Roman se afla într-un live cu fanii săi, moment în care micuţa Isabela a dezvăluit că mama sa a mâncat 3 felii de pizza, nu doar una, așa cum susținea vedeta. Iată ce spune partenera lui Marius Elisei acum, despre acel episod.
Oana Roman are o relaţie strânsă cu fanii săi pe care îi ţine la curent cu activităţile pe care le desfăşoară în fiecare zi. Vedeta a fost criticată de multe ori în mediul virtual, însă acest lucru nu a împiedicat-o să facă ceea ce îi place.
CITEŞTE ŞI: OANA ROMAN O CRITICĂ PE ALINA CEUŞAN. CE A SPUS DESPRE CUNOSCUTA INFLUENCERIŢĂ
Invitată recent la podcastul “Fără Filtre”, Oana Roman a vorbit despre mai multe subiecte, printre care se numără și videoclipul care a devenit viral pe reţelele de socializare în urma dezvăluirilor pe care fiica sa le-a făcut.
Mai exact, Oana Roman le povestea internauţilor ce a mâncat în ziua respectivă, moment în care fiica acesteia, a dat-o de gol și a spus că, de fapt, mama ei a mâncat 3 felii de pizza nu una, aşa cum susţinea. Clipul a fost distribuit de sute de ori, iar internauții s-au amuzat copios de reacția Oanei Roman.
Oana Roman, declarații despre filmarea virală cu feliile de pizza
Acum, vedeta a dorit să clarifice situaţia şi a explicat faptul că filmuleţul scurt care a ajuns în mediul online a fost scos din context. Oana Roman a dezvăluit că Isabela s-ar fi răzbunat pe ea pentru că nu a lăsat-o să mănânce mai multe felii de pizza.
„Ăla nu eu l-am pus pe Instagram. A fost un live, care a fost făcut cu un an jumătate înainte față de momentul în care a fost postat. Nimeni nu avea cum să înțeleagă, pentru că acel live a durat vreo oră și ceva, iar bucățica aia pe care acești oameni au scos-o, de fapt, era complet scoasă dintr-un context. Ideea era așa: dacă te-ai fi uitat la toată filmarea, ai fi înțeles că Izabela era atât de supărată că eu nu am lăsat-o să mănânce mai mult încât a vrut să se răzbune pe mine. A spus lucrul acela din răzbunare, nu pentru că lucrul acela era adevărat. Copiii așa fac. Dacă te uitai la toată filmarea respectivă, așa ai fi înțeles. (…) Copilul a avut o frustrare și a zis «Lasă că îți arăt eu!». I-am spus «Mă, mami, știi că ai exagerat», iar ea răspuns «Da. Și?». (…) Uneori intră peste mine în story-uri, comentează, mă contrazice. I-am explicat: «Mami, e foarte urât să contrazici o persoană în public, chiar dacă ai dreptate. Nu este OK să faci chestia asta!». Încet, încet a început să învețe să se abțină, să se controleze în anumite comentarii pe care le face”, a declarat Oana Roman în cadrul podcastului.
Sursă foto: Instagram