Monica Tatoiu a făcut dezvăluiri emoţionante despre tatăl său. Femeia de afaceri şi-a deschis sufletul în faţa fanilor săi şi a povestit în cadrul unui interviu care este cel mai mare regret pe care îl are în ceea ce priveşte familia sa.
Monica Tatoiu se numără printre femeile de succes pe care România le are. La cei 65 de ani, vedeta se menţine extrem de bine în formă, ba mai mult are poftă de viaţă ca la 20 de ani.
Invitată în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, Monica Tatoiu a vorbit şi despre lucrurile mai puţin frumoase pe care le-a trăit de-a lungul timpului. Mai exact, cel mai mare regret este legat de tatăl său.
Vedeta a declarat că are momente când încă îl mai visează.
„Îl visez pe tata când sunt momente grele care vin în viață. Tata e acolo, eu vorbesc cu tata. Îmi reproșez că nu i-am spus niciodată că-l iubesc. Noi tot timpul ne-am certat, el avea ideea că femeile sunt proaste, că femeile care fac artă sunt c****. (…) El fiind un mare doctor, un geniu”, a povestit Monica.
Mai mult decât atât, vedeta a declarat că regretă foarte tare că ea și tatăl său nu au fost niciodată apropiați.
„Nu i-am spus niciodată că îl iubesc, pentru că am fost influențată de mama, care nu și-a iubit niciodată soțul. A fost o căsătorie aranjată. Nu i-am spus niciodată și nu l-am îmbrățișat niciodată. Nici nu știu unde e înmormântat tata, că eu nu le am cu morții și de-astea, dar din când în când îi fac o masă la un așezământ”, a continuat ea.
„Dau de mâncare. Eu trebuia să fiu băiat, așa a spus și tata, nu le am cu îmbrățișările. Nu i-am spus niciodată că îl iubesc. Asta e viața, emoțiile trec, regretele rămân”, a mai spus Monica Tatoiu la Kanal D.
Sursă foto: Arhivă Cancan