Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanța competentă va dispune o asemenea decizie și va remite documentele.
„Ministerul Justiției a primit astăzi (miercuri -n.r.), la ora 17.34, o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Mazăre Ștefan Radu a fost arestat provizoriu la data de 8 mai în Madagascar. Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiției demarează procedurile legale în vederea extrădării în baza atribuțiilor care îi revin numai după primirea de la instanța competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare. Așadar, așteptăm documentele de la instanța de judecată. Vom informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiției.
Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat oficial că fostul primar Radu Mazăre a fost capturat, miercuri, de către autorităţile din Madagascar, fiind arestat pentru o perioadă de 6 zile.
„Autorităţile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, faptul că un cetăţean român, urmărit internaţional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile. Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române, printr-un comunicat de presă. (CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ HOTELUL LUI RADU MAZARE DIN MADAGASCAR. CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE)
Radu Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar. Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenţie după ce a fost eliberat condiţionat în urmă cu câteva luni. (VEZI ȘI: CUM ARATĂ IANINA PETCU, MAMA LUI RĂDUCU MAZĂRE. A FOST IUBITA FOSTULUI PRIMAR AL CONSTANȚEI)
Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.