Ce spune Marian Iancu despre condamnarea sa: „Nu am fost vreun sfânt…”
Marian Iancu (57 de ani), fostul patron al Politehnicii Timișoara, a fost condamnat la 12 ani de închisoare într-un dosar de evaziune fiscală. După 8 ani petrecuţi în spatele gratiilor, acesta a fost eliberat în vara anului trecut. Recent, a acceptat invitaţia în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, acolo unde, printre multe subiecte pe care le-a dezbătut, a dat detalii şi despre condamnarea sa.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit în 2005 că Marian Iancu şi alte opt persoane ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 1,356 miliarde de lei. Ulterior, fostul patron al Politehnicii Timișoara a fost trimis în judecată în 2006.
În 2014, pe 14 octombrie a fost condamnat la 12 ani de închisoare, în dosarul RAFO, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Apoi, pe 8 iunie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la 14 ani de închisoare.
CITEŞTE ŞI: MARIAN IANCU, TRANSFORMARE RADICALĂ DUPĂ 8 ANI DE ÎNCHISOARE: „AVEAM 140 DE KILOGRAME ȘI AM IEȘIT CU 104!”
După 8 ani petrecuţi în spatele gratiilor, Marian Iancu a vorbit despre condamnarea sa în cadrul unui interviu cu Ovidiu Ioanițoaia.
„Condamnarea mea n-are nicio legătură cu fotbalul. E pentru evaziune fiscală și alte fapte penale. Spălarea de bani și grup organizat sunt alte fapte colaterale evaziunii. Am suportat pedeapsa în contradictoriu cu expertizele judiciare. Judecătorii au stabilit că a fost o evaziune fiscală și mi-am ispășit condamnarea. Dacă era o condamnare pentru fotbal, cred că aș fi fost mai rezervat ca să mai ies public cu acest sport. Nu aș mai fi avut căderea morală.
Pedeapsa cumulată a fost de 12 ani, din care am efectuat opt și-am mai avut un an câștig. După nouă ani am avut dreptul să mă liberez. Am stat șapte ani la Rahova și mai puțin de-un an la Jilava. Am stat șapte ani în regim închis, ultimul an a fost în regim semideschis. Timp de 8 ani de zile nu am ieșit nicio zi din penitenciar și nici n-am lucrat. Am refuzat. M-am ocupat mai mult de sănătate”, a explicat Marian Iancu în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Întrebat de ce consideră că nu a fost judecat corect, Marian Iancu a explicat: „Bun. Evaziune fiscală. Vorbim de o infracțiune care nu intră în domeniul de activitate al unui judecător. Evaziunea fiscală e o infracțiune economică, analizată de experți judiciari, de finanțiști. Ei trebuie să ajute judecătorul printr-un raport de expertiză. Trei expertize s-au făcut și s-a constatat că nu există evaziunea fiscală! Doar că judecătorul spune că nu-și însușește părerea experților judiciari și hotărăște peste capul lor condamnarea.”
Ovidiu Ioanițoaia: Adică vă considerați nevinovat!
Marian Iancu: Nu am fost vreun sfânt! Am lucrat într-o economie de junglă, o economie dură. Avem două Războaie Mondiale care au pornit de la resurse, de la energie și mai avem unul pe lângă noi în care, la bază, tot de resurse este vorba. Nu puteam să intru în frac într-o asemenea junglă! M-am bătut cu bune, cu rele, ca în fotbal. Dar, din nefericire, finalul a fost că am executat 8 ani de închisoare! Nu pot să spun că am fost Maica Tereza.
Ce spune Marian Iancu despre anii petrecuţi în spatele gratiilor
Marian Iancu a fost eliberat cu 6 ani mai devreme decât ar fi trebuit în mod normal. Fostul patron al Politehnicii Timișoara recunoaşte că nu a fost uşor în închisoare, dar acum vrea să lase trecutul în urmă şi să îşi continue viaţa.
„Și greu, și ușor. Depinde de calitatea omului și de respectul pe care-l acordă celorlalți. Când dai respect, primești respect. Eu spun, demn, că mi-am executat pedeapsa și acum vreau să las în spate. Mai am unele probleme pentru că am unele sechestre pe care sper să le ridic că nu au nicio legătură cu faptele mele. Acum ne uităm în față și ne continuăm viața”, a mai povestit Marian Iancu pentru sursa citată.
This browser does not support the video element.