Ce spune fostul partener în reclamele cu bucătari haioși al lui Florin Dumitrescu despre BOMBA detonată la ”Chefi la Cuțite”: ”Știu ce fac ei în oalele acelea!”
Plecarea celor mai cunoscuți chefi din audiovizualul românesc din emisiunea „Chefi la cuțite”, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, continuă să facă „multe ape”. Mai mult, decizia celor trei de a spune stop, măcar pentru o vreme, colaborării cu Antena 1 a fost extrem de bine ținută sub control.
Actorul Andrei Aradits, unul dintre colaboratorii apropiați ai chef-ului Florin Dumitrescu, s-a declarat total surprins de plecarea celor trei.
„Nu am știut absolut nimic despre așa ceva, așa că decizia lor m-a luat prin surprindere, recunosc. Însă nu se pune în niciun caz problema să-i înlocuiesc pe vreunul dintre ei!”, a declarat Andrei Aradits pentru CANCAN.RO.
Florin Dumitrescu și Andrei Aradits au multe emisiuni gastronomice împreună pentru un lanț cunoscut de retail
Florin Dumitrescu și Andrei Aradits colaborează de ani buni într-un serial dedicat realizării unor rețete și preparate, sub auspiciile unui cunoscut lanț de retail din România.
Producțiile sunt urcate pe Internet sau difuzate sub forma unor reclame, ceea ce a lăsat impresia că Aradits e cel puțin la fel de pregătit în materie culinară ca și Florin Dumitrescu.
„Florin Dumitrescu e prietenul meu, ne înțelegem foarte bine. Dar de aici și până la a afirma că suntem egali în profesia asta e cale lungă. Una e să fii actor amator și să-și mai iasă câte un rol binișor, din când în când, și cu totul altceva să fii bucătar amator și să te mai joci de-a gătitul!”, susține cu umor Andrei Aradits.
Pe de altă parte, Aradits nu a ezitat să-și spună sincer părerea despre emisiunea „Chefi la cuțite”, una care ani de-a rândul a ținut capul de afiș al producțiilor autohtone de televiziune.
„Emisiunea asta a lăsat o amprentă specială. Când a început, lucrurile stăteau cu totul altfel în bucătăria românilor. Nu existau anumite pretenții. Acum se poate vorbi despre o cultură gastronomică și datorită celor trei. Nu oricine va putea sa le ia locul, fiindcă sunt haioși și știu ce fac în oalele alea”, sună sentința cunoscutului actor.
Dar tot el recunoaște că în lumea televiziunii oricine poate fi înlocuit.
„Marea întrebare e cum va privi publicul schimbarea, un public care s-a educat în acest timp. Nu mai vrea doar un platou anume de mâncare, ci vrea și o poveste în jurul acestuia…poate într-o bună zi vom constata că după o mâncare bună ascultăm muzică clasică și vecinii se vor arăta indignați de volumul dat prea tare”, sună viitorul în viziunea sa.
Dacă are anumite dubii în privința viitorului emisiunii „Chefi la cuțite”, Andrei Aradits e foarte sigur de un singur lucru legat de aceeași chestiune.
Andrei Aradits nu se vede deloc în ipostaza de vedetă a emisiunii „Chefi la cuțite”
„Eu nu am ce să caut la emisiunea cu pricina, dacă cineva s-ar gândi cumva, într-o doară la mine, deși nu văd niciun motiv pentru care ar face așa ceva, fiindcă nu sunt altceva decât un bucătar amator. Ceea ce contează cel mai mult de fapt e să nu-ți tai degetele în bucătărie!”, mai spune el cu aceeași doză de umor.
Cei mai cunoscuți bucătari români ai momentului au debutat la PRO TV, în 2012, în aceeași formulă, sub conducerea producătorului Mona Segall.
Cei patru au plecat în 2014 la Antena 1, unde au realizat cu mult succes o serie de emisiuni gastronomice, dintre care cea mai cunoscută e „Chefi la cuțite”.
Dintre cele 11 sezoane produse, echipa lui Sorin Bontea a fost cea care a reușit să se impună de cele mai multe ori, în șase dintre ediții.
De data asta însă producătoarea Mona Segall a decis să rămână la Antena 1 și să revitalizeze showul culinar.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.