Ce spune Cristina Spătar despre accidentul auto. Alt șofer a intrat tare în ea: „Probabil că, dacă eram cu altă mașină…”
Data de 13 a fost cu ghinion pentru Cristina Spătar. Vedeta a fost implicată într-un accident rutier în urmă cu o săptămână, în timp ce se afla la volanul Maybach-ului ei. Iată ce a declarat!
Cristina Spătar se afla în drum spre Vâlcea, atunci când un bărbat în vârstă a lovit-o din plin și i-a avariat mașina de lux. Din fericire, nu există victime, iar mașina vedetei nu a fost grav afectată.
Cristina Spătar a făcut accident
Regina R&B se declară norocoasă și se gândește că lucrurile ar fi putut sta altfel în situația în care s-ar fi aflat la volanul altei mașini, una mai mică și mai puțin rezistentă la impacturi, decât Maybach. Din păcate, mașina șoferului vinovat de impact a fost avariată grav.
„Eram în drum spre Vâlcea. A intrat cineva în mine, un domn în vârstă. Stăteam la cedează trecerea, erau mai multe mașini în fața mea, staționam. A venit cu toată viteza și a intrat în mine, fără nicio frână. Când am văzut cine a făcut accidentul, că e un domn în vârstă și tremură, m-am dat jos din mașină și nu i-am zis nimic.
Era și ud pe jos. Impactul a fost mare, mașină lui s-a făcut varză, eu am dat cu capul de tetieră, a fost o lovitură mai puternică, dar nu s-a întâmplat nimic grav. Probabil că dacă eram cu altă mașină lucrurile ar fi fost mai grave și ar fi fost avariate ambele autoturisme”, a declarat Cristina Spătaru pentru Click.ro.
Nu este primul accident al vedetei
Cu mulți ani în urmă, vedeta a fost implicată într-un accident rutier. Nefericitul eveniment nu s-a produs din vina ei, ci a altui participant la trafic. Chiar dacă a trecut mult timp de atunci, nu a uitat teama pe care a simțit-o în acele momente. Soția lui Vicențiu Mocanu susține că a avut norocul de a că a scăpat teafără datorită mașinii la volanul căreia se afla.
VEZI MAI MULT AICI: Cristina Spătar, la un pas de tragedie! Artista, implicată într-un accident rutier: ”Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”