Ce si doresc semifinalistii MasterChef dupa terminarea show-ului
Simona Paslaru:
Voi continua cursurile de sommelier in Belgia. Mai am un an din 5 si voi obtine diploma. In paralel, mi-am propus sa urmez cursuri pentru a obtine diploma de bucatar. Pentru a ma perfectiona, voi incerca sa lucrez cu bucatari renumiti din regiunea mea, in Belgia. I-am contactat deja si sunt de acord. Bineinteles ca voi lua in considerare si orice alte propuneri. Voi analiza foarte bine tot ceea ce mi se va propune pe viitor si voi lua decizia cea mai buna. Cine stie? Poate voi reveni in Romania mai repede decat credeam!
Gabi Godeanu:Dupa terminarea acestui show imi doresc sa ma concentrez pe o afacere cu o rotiserie, care sa pregateasca cele mai curate si mai proaspete produse din pui, rata, curcan, miel, prepelita, toate produsele fiind hallal (sfintite).
Petru Buiuca:Dupa acest show imi doresc sa explorez din ce in ce mai mult domeniul gastronomiei. Mi-ar placea sa pun in practica mai des tot ce am invatat in acest show, dar si cunostintele acumulate la cursurile de bucatar pe care le-am facut. Din pacate, pana la acest show, nu am avut ocazia sa lucrez intr-o bucatarie profesionista, dar dupa tot ce am trait la MasterChef mi-ar placea foarte mult sa experimentez toate senzatiile traite in aceasta perioada. Daca ar fi dupa mine, as absorbi toate cartile scrise pe acest subiect si as experimenta cu ele! Nu in ultimul rand, mi-as dori sa-mi pot ajuta familia.
Andreea Moldovan:Imi doresc sa ies din confortul bucatariei mele si sa ajung in liga profesionista, acum ca am trecut prin experienta frumoasa dar si dura a concursului, munca in restaurant nu ma mai sperie.
Alexandru Petricean:Imi doresc sa cobor in bucataria profesionista si sa fac cariera in acest domeniu. Am ganduri mari si-mi doresc nespus sa fac din aceasta pasiune un mod de viata, o sursa de venit si un nesecat izvor de idei care sa revolutioneze bucataria romaneasca.
Mehrzad Moghazehi:Totul depinde de ce oferte primesc, nu stiu ce mi rezerva viitorul si pentru mine sper sa fie o surpriza placuta!