Liviu Vârciu va deveni tătic pentru a doua oară şi pentru toată lumea această veste a fost o mare surpriză, deoarece nu se ştia că ar avea o iubită, ba mai mult de atât, vorbea mereu şi o aştepta pe femeia visurilor lui.
Artistul trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Anda Călin, din ianuarie 2017, cea care îi va dărui şi un copil. Se pare că Liviu este aproape convins că va avea încă o fetiţă şi se bucură foarte tare de acest lucru.
Anda şi Liviu au încercat să ţină cât mai mult timp secretă sarcina, decizia fiind luată de mama viitorului copil al lui Vârciu, deoarece ar fi avut mici probleme de sănătate. Acum lucrurile decurg bine, iar cei doi nu mai aveau niciun motiv să ascundă că vor fi părinţi.
,,Da, voi fi tătic, mulţumesc lui Dumnezeu şi…cam atât. Nu e casă de piatră, pentru că nu mă însor, să nu aud de discuţia asta! Faceţi ca mine, faceţi copii mulţi‘’, le-a transmis Liviu prietenilor virtuali.