După ce CCR a decis ca guvernul să majoreze alocațiile, se pare că s-a decis ce se va întâmpla.
Dacă lunile trecute membrii executivului au decis ca alocațiile copiilor din România să se dubleze, pandemia de coronavirus a afectat profund economia.
Atât pensiile, cât și alocațiile se vor majora în curând, însă nu se vor dubla, ci vor fi doar cu 15% mai mari , scrie Antena 3. Mai mult decât atât, deși alocațiile urma să se majoreze din august, decizia se va aplica abia în septembrie.
Creșterea salariilor profesorilor, de la 1 septembrie, se pare că va fi înghețată, pentru că bugetul nu poate acoperi asemenea sumă.
În ce priveşte punctul de pensie, cu toate că ar fi trebuit să se majoreze cu 40%, conform unei legi în vigoare, votată în Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis, varianta pe care o vrea guvernul este o creștere de 10-15%.
„Vom găsi o soluţie împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar nu la dublarea imediată pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile. (…) Obiectivul nostru este ca în maxim două săptămâni să adoptăm această soluţie”, a spus premierul zilele trecute, scrie știrileprotv.ro.
„Sigur că ne dorim creșterea alocațiilor, dar dublarea alocațiilor este greu de susținut financiar. Vom stabili un grafic de creștere progresivă a alocațiilor astfel încât să reușim creșterea așa cum a fost votată dar nu din primul moment ci pentru o perioadă de timp”, a mai declarat Orban.