Ce se va întâmpla cu pensiile în plină criză pandemică. Anunțul făcut de Poșta Română

Publicat: 29/03/2020 | 10:51

Poșta Română a anunțat ce se va întâmpla cu pensiile în plină criză pandemică. Din fericire, beneficiarii le vor încasa mai devreme, începând cu data de 1 aprilie. Însă, oficialii instituției, cer respectarea unor reguli care să protejeze populația de coronavirus.

VEZI AICI: ÎNCĂ 200.000 DE ROMÂNI VOR REVENI ÎN ȚARĂ PÂNĂ LA PAȘTE. ANUNȚUL FĂCUT DE NELU TĂTARU, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII. “POT ADUCE MOARTEA LA NOI!”

De regulă, poștașul împarte pensiile în perioada 1-15 aprilie, potrivit calendarului obișnuit. Însă, șefii instituției promit că banii vor fi distribuiți mai repede.

BĂRBAT DIN VASLUI, evacuat cu forțele de ordine, după ce nu a mai vrut să plece din CARANTINĂ

Totodată, Horia Grigorescu, directorul companiei, are rugămintea ca pensionarii să păstreze o distanță de cel puțin 1.5 metri față de poștaș. În plus, beneficiarii trebuie să aibă un pix propriu pentru a semna talonul.

Ca măsuri particulare, în acest moment, avem toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv.

NU RATA: CÂND REÎNCEPE ȘCOALA ÎN ROMÂNIA? ANUNȚUL, FĂCUT DE MINISTRUL EDUCAȚIEI

Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele. (…)  Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze – de 1,5/2 metri – şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor”, a transmis directorul Poștei Române, Horia Grigorescu.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult