Ce se va întâmpla cu elevii după 5 mai. Cine merge la școală și cine nu
Conform ultimelor informații publicate de Ministerul Educației, copiii se vor întoarce în școli din 5 mai, cu excepția celor din clasele terminale, care vor reveni în data de 10 mai pe bancile școlii.
Sorin Cîmpeanu a declarat de curând care sunt noile măsuri.
„Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai. Este vorba despre toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai.
Elevii de clasa a VIII-a revin la școală în data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie. Deci mai au doar o lună de cursuri. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor, nu se justifică condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi în clasele terminale, în condițiile în care cei de clasa a patra, de exemplu, pot veni cu efectivele complete.
Am cerut eliminarea acestei condiții.
În 22 iunie vor începe examenele pentru Evaluarea Națională. Cei de clasa a XII-a vor începe pe data de 28 iunie examenul de Bacalaureat. Ceilalți elevi revin după scenariile anunțate.„, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a subliniat că pierderile provocate de criza sanitară sunt „foarte mari și neuniforme și pot fi recuperate cu greu”.
„Programul de ore remediale, care s-a putut derula inclusiv în vacanță, care presupune implicarea a 250.000 elevi e necesar, dar nu suficient, de aceea e necesară prezența fizică. Am propus extinderea acestui program pentru anul școlar 2021 – 2022. Cei din clasele terminale nu vor mai putea beneficia de acest program”, a adăugat ministrul Educației.