Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără a invoca „niciun fel de scuze”, a declarat miercuri noul premier britanic Boris Johnson în faţa reşedinţei de pe Downing Street 10, la puţin timp după ce a fost învestit oficial prim-ministru de regina Elisabeta a II-a.
„Oamenii care pariază împotriva Marii Britanii îşi vor pierde cămăşile de pe ei pentru că vom restabili încrederea în democraţie şi vom îndeplini promisiunile repetate ale parlamentului către popor şi vom ieşi din UE pe 31 octombrie, fără a invoca niciun fel de scuze”, a subliniat el.
Johnson a vorbit şi despre cetăţenii din Uniunea Europeană care lucrează şi locuiesc în acest moment în Marea Britanie.
Boris Johnson: „Vă mulţumesc pentru contribuţia adusă societăţii noastre, pentru răbdarea voastră, şi vreau să vă asigur că veţi avea siguranţa dreptului de a trăi şi de a rămâne (în Marea Britanie, n.red.).”