Cei interesaţi să se mute pe unul dintre cele mai noi bulevarde ale Craiovei, trebuie să ţină cont de un mic aspect. Pe lângă facilităţile oferite de dezvoltator, mai exact asfalt și trotuare pavate, canalizarea se pare că există doar pentru imobilele de pe o parte a străzii.
În momentul în care s-a luat decizia ca strada să se modernizeze, Compania de Apă Oltenia a introdus canalizarea, dar numai pe partea cu numere impare. Locuitorii de pe cealaltă parte folosesc în continuare haznale pentru apa reziduală.
CITEŞTE ŞI: AM AFLAT CE SALARIU ARE O DANSATOARE ÎNTR-UN CLUB DE NOAPTE DIN CRAIOVA. CÂȚI LEI PRIMEȘTE PE NOAPTE
Lucrările au fost realizate în urmă cu câţiva ani, iar costurile s-au ridicar la 16,9 milioane de lei.
Operatorul regional de apă şi canal spune că strada este prinsă în proiectul de extindere a canalizării, proiect aflat în curs de derulare.
„Strada Carpenului din municipiul Craiova este prinsă în Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Dolj, în perioada 2014 – 2020, în cadrul contractului de lucrări DJ-CL-01 – Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în zona de Est a Municipiului Craiova, aflat în derulare. Este prevăzută introducerea rețelei de canalizare de la intersecția cu strada Gârlești, până la intersecția cu strada Emanoil Ciobanu, în lungime de 664 metri liniari”, a precizat purtătorul de cuvânt al CAO, Carmen Petrean.
Sursă foto: Arhivă Cancan