Ce se întâmplă la „Ferma Vedetelor” atunci când camerele nu filmează! Dezvăluiri din culise
Șase perechi de vedete muncesc pe rupte la fermă, în mijlocul munților, dar dorul de casă și tensiunile i-a făcut deja pe unii dintre concurenți să clacheze. Invitată în emisiunea „Vorbește lumea”, Andreea Ibacka a dezvăluit despre ce se întâmplă în culisele de la „Ferma Vedetelor”, lucruri care nu sunt neapărat expuse în fața telespectatorilor. Actrița a dezvăluit că pentru mulți dintre concurenți dorul de casă e cel mai dificil.
Telespectatorii au putut vedea că vedetele își aruncă „săgeți” și se ceartă între ele. Cu toate acestea, se pare că s-au legat și prietenii și concurenții au început să-și facă destăinuiri, să ceară sfaturi unii altora și să povestească despre familiile lor.
„O să vă spun lucruri interesante din culise, care nu s-au văzut până acum. La începutul zilei toți sunt energici, își încep ziua foarte bine, dar până la sfârșit nu știu ce se întâmplă de încep certurile. Până la sfârșitul zilei apar problemele. Chiar și așa, concurenții s-au împrietenit. Era de așteptat că se vor apropia unii de alții și că își vor face destăinuiri. Unii plâng după iubiți, soți…alții după copii. E foarte emoționant. Recent, ați văzut că Narcisa a avut și ea un moment un pic mai dificil de trecut, nu știu dacă telespectatorii de acasă știu asta. Ea nu este obișnuită cu soarele foarte puternic, pentru că timp de șapte ani a locuit în Finlanda, iar la „Ferma Vedetelor” este nevoită să muncească cu capul în soare. Din cauza soarelui, a făcut un fel de reacție alergică…o insolație și nu s-a simțit foarte bine. Narcisa s-a speriat pentru că și-a amintit că atunci când Ronei Hartner i-a fost rău, colegii au propus-o la duel, așa că Narcisa chiar dacă s-a simțit rău s-a luptat. A făcut multă treabă alături de Majda, s-a implicat în tot, ca să nu ajungă la duel”, a povestit Andreea Ibacka, la PRO TV.