Așa cum v-a promis, CANCAN.RO revine cu noi detalii după episodul „balconul”, în care protagoniștii au fost un afacerist originar din Cluj-Napoca, însurat cu o cântăreață cu mulți ani de carieră în spate și dorită de mulți bărbați, și Ioana Popescu, sexy-ziaristă arhicunoscută în presa tabloidă. Am aflat ce se întâmplă, în prezent, în familia milionarului și – cel mai important – ce acțiuni a declanșat soția „tradusă”. Deci, START popcorn! Rămâneți cu noi pentru dezvăluiri în exclusivitate.
Sursele CANCAN.RO susțin că, în urma escapadei amoroase a soțului, un șmecher cu alură de Vin Diesel mioritic și mai mic de înălțime, cântăreața este devastată, fotografiile răvășind-o total. „Amântlâcul” în care a nimerit (TOATĂ POVESTEA AICI), fără vina ei, ar fi adus-o aproape în pragul depresiei, mai ales că, de o bună perioadă, și-a propus să stea departe de scandalurile mondene și să-și păstreze imaginea curată. Acum, însă, a ajuns subiect de discuțile în cafenelele din Capitală, lucru care nu-i pică deloc bine.
Totodată, artista s-ar simți trădată, din toate puncte de vedere, de soț, mai ales că acesta i-a cerut, în urmă cu mai mult timp, să păstreze relația lor cât mai departe de ochii curioșilor. Ea s-a conformat însă cel care a călcat pe bec a fost fix rotofeiul afacerist.
„Lui nu îi place să apară în presă, nici cu declaraţii, nici fizic, astfel că eu îi respect decizia şi nu voi mai vorbi„, mărturisea sexy-cântăreața.
Episodul „balconul” le-a târât, însă, familia într-un scandal monstruos, iar artistei i-ar fi rușine să mai dea ochii până și cu prietenele apropiate.
Așa cum era de așteptat, șmecherul cu alură de Vin Diesel mioritic a fost băgat în „ședință” de soția înșelată. Acesta s-a apărat, încercând să o „aburească” în stil mare, că pozele ar fi mai vechi.
Cântăreața, femeie versată și cu experiență, nu a „mușcat” și i-a spus că are verigheta pe mână, cei doi căsătorindu-se în 2021, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.
Artista nu s-a oprit, însă, aici și a continuat „investigația”. A sunat prietenii soțului amator de senzații tari în Berceni, dar și pe apropiații Ioanei Popescu, pentru a afla de când durează legătura extraconjugală. Nu a primit, însă, răspunsurile care să o lămurească.
Așa cum anticipam, în familia milionarului a avut loc o adevărată „explozie”. Cântăreața este distrusă din punct de vedere emoțional, iar CANCAN.RO urmează să vă țină la curent cu desfășurarea evenimentelor!
Afaceristul a ajuns, luni, în cartierul Berceni, unde locuiește amanta lui, Ioana Popescu. A parcat mașina în fața blocului celui cunoscută drept „devoratoarea de fotbaliști”, a făcut un mic „popas” la un supermarket, după care a urcat într-un suflet în apartamentul plăcerii.
După ce „acțiunea” s-a încheiat, cei doi „porumbei” au ieșit împreună pe balcon, la o țigară și un păhărel. A urmat sărutul „magic”, după care fiecare s-a retras încotro avea treabă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.