Ce se întâmplă în corpul tău după ce te lași de fumat
A te lăsa de fumat vine de cele mai multe ori cu o serie de provocări, atât pe plan fizic, cât și psihic. Ai fost decis deseori să renunți și chiar ai reușit, dar neavând motivație suficientă, ai revenit la acest obicei.
Și totuși, cum ar fi ca beneficiile și efectele pozitive care apar în corpul tău după ce te lași de fumat să reprezinte o sursă de inspirație și de motivație de a renunța pentru totdeauna? Iată ce se petrece în organismul tău la anumite intervale de timp, odată ce te-ai lăsat de fumat
După doar o oră
La 30 de minute după ce ai fumat ultima țigară, pulsul tău începe să scadă, iar tensiunea la fel. Circulația sângelui își reia cursul normal.
După 12 ore
Țigaretele conțin substanțe care, prin ardere, produc monoxid de carbon. Inhalat în mod repetat acesta împiedică oxigenarea normală a creierului, a plămânilor și a sângelui. Potrivit letsyoop.com, după 12 ore corpul începe să se curețe singur de acest gaz toxic în exces, iar nivelele de oxigenare urcă spre normal.
După o zi
Fumatul poate produce în timp boli de inimă coronariane prin scăderea colesterolului bun. De asemenea, crește tensiunea arterială și pulsul. După doar o zi după ai renunțat să mai fumezi, riscul de a dezvolta boli de inimă începe să scadă, iar oxigenarea organismului se produce în parametri normali.
După 2 zile
După nici două zile, mirosul și gustul se îmbunătățesc în mod semnificativ. Mirosul devine mai fin, iar gustul mai pregnant. Practic, terminațiile nervoase ale celulelor responsabile de aceste două simțuri încep să se vindece.
După 3 zile
La 3 zile de la ultima țigară fumată, apar ușoare forme de sevraj deoarece nivelul de nicotină din corp scade pană la 0. Aceasta poate o fi o perioadă a provocărilor, deoarece vei deveni irascibil și vei simți pofta de a fuma din nou, dar ai încredere și treci cu răbdare prin acest proces. Corpul tău nu face altceva, decât să se ajusteze la noua stare în care este, adică fără nicotină în sânge.
După o lună
În acest punct, activitatea plămânilor se îmbunătățește considerabil. Tusea uscată și respirația scurtă dispar aproape complet. De asemenea, vei putea începe să faci exerciții fizice ușoare de tip cardio, urmând ca apoi treptat să intri într-un ritm normal de activități fizice, precum alergatul.
După 9 luni
După 9 luni mulți foști fumători observă o îmbunătățire semnificativă a sănătății plămânilor. Bolile respiratorii, pe lângă faptul că apar mai rar, se și vindecă mai repede. Acest fapt este datorat celulelor din plămâni care sunt refăcute și poartă și ele o luptă în sine împotriva bolilor.
După 5 ani
Dacă ai ajuns în acest punct ești un mare învingător. După 5 ani venele și arterele sunt suficient de refăcute, astfel încăt să se dilate, sângele să circule mult mai bine, iar riscul de a dezvolta aceste boli pulmonare, de inimă sau cheaguri scade semnificativ.
După 15 ani
După 15 ani, riscul de a dezvolta cancer pulmonar, de pancreas sau boli respiratorii și de inimă este redus ca la o persoană care nu a fumat niciodată.
Cu fiecare zi în care nu fumezi, faci o alegere conștientă și benefică pentru sănătatea ta. Cu fiecare an de la momentul renunțării, organismul tău are inteligența de a se vindeca singur, în mod natural. Site-ul nhs.uk îți oferă și alte beneficii ale renunțării la fumat.
Sursa foto: unsplash.com