Ce se întâmplă în ancheta morții fostului socru al milionarului de la Loto: “Este doar o tragere de timp”

Publicat: 10/04/2021 | 23:24

Fosta soție a lui Cristian Constantin, cunoscutul milionar la Loto din Călărași, a acuzat cadrele medicale de neglijență în serviciu după ce tatăl ei a murit în spital, fiind bolnav de COVID-19. Ionica Cuclea este nemulțumită și de reacția autorităților. Femeia spune că, după ce a cerut deshumarea, în vederea efectuării necropsiei, s-ar încerca mușamalizarea cazului. CANCAN.RO vă prezintă detaliile, în exclusivitate.

Ionica Cuclea, fosta soție a câștigătorului de la Loto din Călărași, și-a pierdut tatăl bolnav de COVID-19, în urmă cu o lună. Doar că femeii i s-a părut suspect ca părintele ei să moară la scurt timp după ce a ajuns la spital, astfel că a acuzat personalul medical de la spitalul din Turnu Măgurele de neglijență. Iar martor la acuzele pe care le aduce îl are chiar pe colegul de salon al tatălui ei. Acesta a semnalat, la rându-i, mai multe lucruri care i s-au părut suspecte.

De ce se teme ex-soția milionarului

Ionica Cuclea avea să facă demersurile necesare pentru elucidarea misterului morții lui Viorel Cuclea. A cerut deshumarea, pentru a i se face necropsia. ”Sâmbătă dimineața a murit subit! Așa se pare. A murit din cauza neglijenței și ciudat e că martorii spun că nu i s-a acordat primul ajutor! Personalul medical ar fi intrat în salon ultima dată vineri, în jurul orei 23:00, și toată noaptea nu a mai trecut pe acolo, a revenit la 6 dimineața, înainte să se schimbe tura. Asta deși protocolul spune că trebuie să vină la pacienți din două în două ore”, a povestit Ionica Cuclea. ”Cer să se facă deshumarea victimei, deoarece familia consideră că moartea a fost suspectă. Cu toate acestea, cererea nu a fost preluată nici astăzi”, spunea femeia. (CITEȘTE ȘI: CUM AU AJUNS O ASISTENTĂ ȘI COPILUL EI ÎNTRE BOLNAVII DE COVID-19)

Ionica Cuclea nu are de gând să cedeze. Doar că, spune ea, procurorul ar încerca să amâne efectuarea necropsiei, iar asta ar conduce la diminuarea probelor în cazul morții tatălui ei. ”Este doar o tragere de timp. Consider că se urmărește trecerea unei perioade de timp suficiente cât rezultatele necropsiei să fie neconcludente, iar în acest fel să nu pot să-mi dovedesc susținerile”, spune ea.

Ionica Cuclea spune că se încearcă tergiversarea anchetei în cazul morții tatălui ei

”Se încearcă o mușamalizare!”

Ionica Cuclea mai spune, între altele, că abia după ce a apărut în presă cazul ei, a fost sunată de la Poliție, pentru audiere. ”Atunci am explicat că trebuie făcută, cât mai repede, necropsia!” Apoi, a oferit detaliile. ”Primul contact cu Parchetul de pe Lângă Judecătoria Turnu Magurele a fost un refuz, adică am fost trimisă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alexandria, spunându-mi-se că ei nu sunt competenți. Cu toate că am fost sfătuită de avocat să merg la Turnu Măgurele, am depus plângerea la Alexandria. De acolo am fost contactată și mi s-a spus că plângerea va fi trimisă la Turnu Măgurele, deoarece aceștia de aici sunt competenți să o soluționeze. În acest fel am pierdut mai bine de o săptămână.

La Turnu Magurele nu s-a întâmplat nimic până la intervenția presei. Apoi m-au chemat pe mine să mă audieze de către polițistul desemnat, nu de către procuror. În aceeasi zi, am vorbit cu domnul procuror și mi-a promis că se va face tot ceea ce trebuie în cauză, inclusiv necropsia.

Din ce am înțeles de la specialist, necropsia este concludentă dacă se face cât mai aproape de momentul decesului. De la data decesului, 13 martie, a trecut destul de mult timp. Astfel, pentru a avea rezultate corecte, trebuie ca necropsia să se efectueze de urgență, chestiune agreată de polițistul din cauză. (NU RATA: FAMILIA UNEI PACIENTE CARE A MURIT ÎN SPITALUL JUDEȚEAN CONSTANȚA FACE ACUZAȚII GRAVE: ”ÎI ARUNCAU MÂNCAREA PE JOS”)

De la Parchet am fost informată, pe 9 aprilie, că în cauză procurorul a dispus administrarea altor probe și apoi, în cursul săptămânii următoare, va decide ce se întamplă cu necropsia. Este doar o tragere de timp. Consider că se urmărește trecerea unei perioade de timp suficiente cât rezultatele necropsiei să fie neconcludente, iar în acest fel să nu pot să-mi dovedesc susținerile. Se încearcă o mușamalizare specifică în comunitățile mici, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, sunt prieteni, încuscriți etc”, a povestit Ionica Cuclea.

”Să plătească de la asistentă până la Ministerul Sănătății”

”A urma căile procedurale înseamnă a pierde timp prețios pentru mine și familia mea, este însă clar că e în avantajul sistemului și al medicilor care au acceptat să nu urmeze protocoalele Minsiterului Sănătății. Să nu uite că mi-au spus că nu se poate face necropsie în pandemie. În continuare, ni s-a cerut temei de drept în ceea ce privește efectuarea necropsiei în pandemie. Ba, mai mult, a fost condiționată efectuarea necropsiei de concluzia Colegiului Medicilor, chestiune absurdă, dar și ilegală. Dar trăim în România. Nu știu dacă în această situație voi putea schimba ceva într-o societate mică, de provincie, unde oamenii mor pe capete deoarece sistemul local creat de interese funcționează pe principiul «Las-o, mă, că merge așa»”. (AFLĂ ȘI: MULTIMILIONARUL DE LA LOTO, “PEDEPSIT” DE FOSTA SOȚIE DUPĂ CE ȘI-A OFICIALIZAT RELAȚIA CU „MEGAN FOX DE CĂLĂRAȘI”. PRIMA REACȚIE A AFACERISTULUI A FOST SĂ…)

Aceasta este dorința mea. Dacă tatăl meu a murit de COVID, nu am nimic de spus sau de făcut. Dacă nu, cine a contribuit la moartea lui trebuie să plătească, de la asistentă, medic, spital, manageri și până la Ministerul Sănătății, care are obligația de control și supraveghere”, a încheiat Ionica Cuclea, pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult