Mulţi români se întreabă ce se întâmplă cu zilele libere de Paşte anul acesta, având în vedere situaţia total anormală creată de pandemia de coronavirus, care a bulversat piaţa muncii din România şi din toată lumea.
Până la acest moment, Guvernul nu a anunţat nicio schimbare la legea existentă, aşa că zilele libere de Paşte vor rămâne în vigoare, acolo unde e cazul. Anul acesta, Paştele Ortodox pică duminică, 19 aprilie. Prima şi a doua zi de Paşte sunt libere, însă din 2018 a fost promulgată o lege prin care şi Vinerea Mare este declarată zi nelucrătoare. Prin urmare, în perioada 17 – 20 aprilie nu ar trebui să se lucreze.
De menţionat că aceste zile libere se dau în sectorul bugetar, cu excepţia salariaţilor care lucrează în serviciile de urgenţă, în unităţile sanitare sau în alte domenii care nu pot întrerupe activiatea datorită specificului activităţii. Salariaţii din sectorul privat pot beneficia şi ei de aceste zile libere, însă aici depinde mult de angajator, domeniul de activitate şi de contractul de muncă negociat.
Anul acesta, sărbătorile de Paşte vor fi unele cu totul atipice, din cauza măsurilor dure luate de autorităţi în contextul prevenirii răspândirii coronavirusului. Dacă altădată românii luau cu asalt staţiunile montane odată cu Învierea Domnului, acum nu se poate vorbi de aşa ceva, aşa cum nu se poate vorbi nici măcar de ieşirile la iarbă verde. Totodată, credincioşii nu vor putea să ia parte anul acesta la slujbele oragnizate la biserici cu ocazia acestei sărbători.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că autorităţile se gândesc la măsuri speciale pentru ca românii să nu simtă în 2020 că nu au avut Paşte, în ciuda perioadei grele şi restrictive prin care trecem.
”Sunt discuții pentru a face lucrurile cât mai protective pentru populație, dar în același timp sărbătoarea să aibă loc și să nu zică lumea că a trecut Paștele fără să simtă că a fost Paștele”, a precizat Raed Arafat, la Antena 3.
O primă măsură a fost cuprinsă în ordonanţa militară cu numărul 8, care dă posibilitatea românilor să aibă mai mult timp la dispoziţie pentru cumpărăturile pascale, prin prelungirea programului de funcţionare a operatorilor economici.
“În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități”, se arată în ordonanţă.