Chiar şi aluniţele care par inofensive se pot transforma în tumori cancerigene dacă sunt lezate. Cea mai eficientă cale de a evita acest pericol este să mergeţi la medic, unde le puteţi îndepărta chirurgical, fără niciun fel de pericol.
Românii ajung târziu la medic cu cancerele de piele, pentru că acestea au evoluţie silenţioasă, nu dor şi nu te mănâncă. Majoritatea vin doar în faza de maturitate a tumorii, când aceasta ulcerează, sângerează sau leziunea a crescut prea mult pe suprafaţa pielii, potrivit canceruldepiele.ro. Multă lume intră în panică şi se întreabă ce se întâmplă dacă rupi o aluniţă. Medicii au toate răspunsurile.
Dacă v-aţi rupt din greşeală o aluniţă, mergeţi la un consult dermatologic în maximum 2-3 zile de la incident, aceasta fiind considerată o urgenţă medicală. Dacă resturile leziunii nu sunt îndepărtate chirurgical în scurt timp de la rupere, riscaţi să dezvoltaţi cancer, indiferent de natura aluniţei respective. Medicii spun că numărul cazurilor de melanom (cancer de piele) din acest motiv a crescut, din cauza întârzierii cu care oamenii se prezintă la spital. Nu aplicaţi creme peste rană, doar spirt sau rivanol.
„Dacă este vorba de o aluniţă, trebuie excizată (îndepărtată chirurgical- n.r.) în maximum 2-3 săptămâni de la momentul ruperii. Nu trebuie să ne fie frică să o scoatem, în caz contrar riscăm ca celulele nevice să se înmulţească anarhic şi să se transformă în tumoră malignă”, atrage atenţia dr. Oana Clătici, medic dermatolog la Spitalul Universitar din Bucureşti, conform evz.ro.
Medicii ne recomandă să monitorizăm cu atenţie aluniţele care pot fi uşor afectate, precum cele în zone de frecare (sutien, curea, gulerul de la cămasă, bărbierit, etc.)