Importanţa semnului sfintei cruci în public, aşa cum se întâmplă atunci când trecem prin faţa unei biserici şi ne închinăm, este amintită de Sfântul Chiril din Ierusalim. Acesta spunea „Să nu ne ruşinăm a mărturisi pe cel răstignit”.
Aşadar, a-ţi face cruce atunci când treci prin faţa unei biserici este de fapt o recunoaştere a sacrificiului pe care Iisus Hristos l-a făcut pentru omenire, dar şi o formă de respect şi de căinţă.
Atunci când renunţi la acest gest sau îl faci cu gândul la altceva sau cu ruşine, nu mai are nicio semnificaţie, scrie divahair.ro. Închinarea trebuie făcută din toată inima şi cu iubire faţă de Dumnezeu. Dacă te abaţi de la acest lucru, Dumnezeu nu îţi mai primeşte omagiul, iar forţele întunecate se bucură de îngâmfarea ta şi de lipsa de credinţă.
Acest simbol creştin este folosit din cele mai vechi timpuri pentru a alunga spiritele rele, dar şi pentru a sfinţi locuri. Atunci când te închini când treci prin faţa unei biserici, imaginează-ţi că faci acest gest pentru a-ţi sfinţi sufletul, dar şi pentru a primi bucuria învierii lui Hristos în viaţa ta. Dacă Îl ai pe Iisus cu tine în inimă, nimic nu poate să îţi stea în cale, nici măcar energiile negative.