Ce se întâmplă dacă alcooltestul arată valori cuprinse între 0,11 și 0,40. Modificări importante in noul cod rutier

Publicat: 01/04/2024 | 20:15

Ministerul Afacerii Interne a pregătit o ordonanță de urgență pentru a aduce modificări substanțiale în Codul Rutier. Noile prevederi vin în vederea asigurării siguranței pe drumurile publice.

Ministerul Afacerilor Interne a inițiat consultări publice pentru un proiect de ordonanță de urgență, care vizează modificări în Codul Rutier (cunoscut și sub numele de OUG 195/2002). Acesta este un proiect de dezvoltare amplă, axat în special pe dezvoltarea siguranței traficului rutier din România.

Mai exact, MAI propune implementarea unei proceduri transparente pentru suspendarea dreptului de a conduce pentru persoanele considerate inapte din punct de vedere psihologic. Această propunere vine ca răspuns la situații precum cea a fostului prefect de Gorj, Dan Ilie Morega, care a fost surprins conducând în repetate rânduri, în ciuda suspendării permisului său.

Modificări importante in noul cod rutier

Conform Codului Rutier aflat în vigoare, permisul unei persoane declarate inaptă psihologic pentru conducerea este retras către poliția rutieră și poate fi reținut doar după încetarea motivelor care au stat la baza acestei măsuri. Totuși, această prevedere vagă va fi completată cu o procedură mai clară.

În acest mod, orice medic care observă simptome care ar putea face o persoană inaptă pentru a conduce este obligat să trimită pacientul la un psiholog, iar șoferul trebuie să se prezinte la testare. Dacă rezultatul indică inaptitudinea persoanelor de a conduce, permisul său este retras. În situația în care medical care a emis trimiterea nu primește rezultatul testării psihologului în termen de 30 de zile (ceea ce poate sugera că șoferul nu sa prezentat la testare), medicul trebuie să informeze imediat poliția.

Schimbările propuse se referă și la procedura de testare pentru alcool și droguri, cu scopul de a reduce erorile asociate cu aceste măsurători.

 „Se impune introducerea posibilității persoanei care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a solicita o a doua testare, în cazul în care rezultatul testării este de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, dat fiind faptul că unele alimente consumate recent pot distorsiona măsurătoarea”, se precizează în nota de fundamentare.

Ce se întâmplă dacă alcooltestul arată valori cuprinse între 0,11 și 0,40

Se iau în considerare situațiile în care consumul anumitor alimente, în special în cazul fructelor, poate genera alcool în stomac prin fermentație. În cazul în care alcoolemia este scăzută, sub 0,10 mg/l, șoferul are dreptul să solicite o nouă testare după cel puțin 15 minute de la prima, dar nu mai târziu de 20 de minute.

Mai mult, conducătorul auto la care alcooltestul a arătat valori între 0,11 și 0,40 va putea solicita recoltarea de mostre biologice, dacă are suspiciuni că rezultatul testării a fost unul incorect. De asemenea, este corectată și o anomalie legată de imobilizarea unui autovehicul. Printre situațiile în care oamenii legii pot recurge la această măsură este dacă șoferul este sub influența alcoolului sau drogurilor. Însă dacă șoferul refuză testarea, polițiștii nu-l pot împiedica să se urce din nou la volan. În viitor, motiv de imobilizare a mașinii va fi și simplul refuz al testării.

În ce privește testarea pentru consumul de droguri, Ministerul de Interne vrea să corijeze o problemă majoră generată de numărul mare de rezultate fals-pozitive. Acum, după un rezultat pozitiv la drug test, permisul este suspendat până vine rezultatul mostrelor biologice. Cum institutele medico-legale se confruntă cu un număr mare de solicitări, rezultatele pot întârzia chiar câteva luni. Prin ordonanța de modificare a Codului Rutier, analizat mostrelor biologice se va putea face în cadrul laboratoarelor de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române acreditate sau în unitățile publice de asistență medicală autorizate și acreditate pentru astfel de determinări.

Citește și: SCHIMBARE ÎN CODUL RUTIER 2024! CE TREBUIE SĂ ȘTIE ȘOFERII DESPRE SCHIMBAREA ANVELOPELOR