Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu silicoanele unei femei după ce moare? Cei care lucrează la pompe funebre le-au văzut pe toate şi au toate răspunsurile care îi macină pe curioşi. În 90% din cazuri, modificările aduse corpului, fie că vorbim de tije metalice folosite pentru a „suda” oasele sau de implanturi mamare, rămân acolo chiar şi după ce persoanele care şi le-au făcut au decedat.
Caitlin Doughty, antreprenor de pompe funebre, a explicat că în cazul unei femei incinerate, dacă aceasta a avut silicoane, substanţa din care este făcut implantul nu arde, ci lasă în urmă o substanţă foarte lipicioasă. Chiar şi la 800 de grade Celsius, silicoanele rezistă.
În acest caz, este nevoie de tehnici suplimentare pentru curăţarea crematoriului. La fel se întâmplă şi cu persoanele care aleg să fie îngropate. De cele mai multe ori, silicoanele nu sunt scoase, astfel că ele rămân intacte chiar şi după ce corpul putrezeşte în mormânt. Motivul pentru care nu sunt scoase ar fi acela că nu sunt un pericol pentru mediul înconjurător, potrivit BBC.