Marcela Fota are o relație cu un tânăr mai mic cu 22 de ani decât ea. Recent, artista în vârstă de 45 de ani a vorbit despre viața privată și a oferit câteva informații referitoare la ceea ce o face fericită. De altfel, în ultima perioadă, mai multe persoane s-au întrebat ce se întâmplă cu relația Marcelei Fota, dacă mai formează un cuplu cu tânărul care i-a furat inima. Totodată, cântăreața de muzică populară nu s-a ferit și a avut o replică pentru cei care au criticat-o. Detaliile se află mai jos, în articol.
În ultima perioadă, mai multe persoane s-au întrebat dacă Marcela Fota mai formează o relație cu iubitul ei, mai tânăr cu 22 de ani. De altfel, odată ce s-a aflat de relația pe care o are, a fost criticată de multe „guri rele”, motivul principal fiind diferența de vârstă dintre cei doi. Totodată, una dintre persoanele care au comentat în baza subiectului a fost o colegă de breaslă. Reacția poate fi văzută aici.
Marcela Fota este o fire discretă, însă de data aceasta a făcut câteva mărturisiri legate de propria persoană, dar și despre fiul ei. De altfel, artista a spus, printre altele, că moartea soțului ei (care a avut loc în 2020) a reprezentat o lecție importantă. A învățat să se bucure mai mult de viață. De altfel, lunar își propune să își găsească timp să se relaxeze alături de fiul ei, David. Cât despre ideea de a fi fericit, cântăreața de muzică populară susține că poate „să se simtă bine oriunde și singură”, neluând în calcul prezența unei alte persoane.
„Eu pot merge și să mă simt bine oriunde și singură, nu trebuie neapărat să fiu cu cineva. Primesc uneori întrebarea legat de ce mă face fericită. Iar răspunsul este eu. Eu sunt singura care are grijă de fericirea mea. Care este cea mai importantă, ca eu să pot să îi dau fericire și băiatului meu. Îmi place să mă bucur de viață și de absolut tot”, a mărturisit artista.
Relația Marcelei Fota a fost urmărită de curioși, astfel născându-se diverse controverse. Totodată, cântăreața de muzică populară a avut și o replică la adresa celor care au criticat-o, de-a lungul acestor luni, la Wowbiz: „După toată această nebunie din viața mea, mi-am dat seama că nu toți oamenii sunt împliniți. Și nu sunt puțini să fie lipsiți de răutăți, pentru că la partea aceasta mă refeream (n.r. melodia pe care a lansat-o). Ar trebui să lucrăm fiecare și să încercăm să ne înfrumusețăm sufletul. Trebuie să îi dai sufletului ce crezi că îi face bine. Și atunci nu văd pe cine ar ajuta să vorbească de rău de mine?!”.
Sursă foto: Social media