Ce se întâmplă cu Nicolae Duduianu după ce a făcut infarct. Interlopul se află la Penitenciarul Rahova

Publicat: 05/08/2020 | 13:48
Duduianu senior vrea să răzbune moartea fiului său

După ce a aflat de moartea fiului său, Duduianu Senior a făcut infarct. Iată cum se simte acum tatăl lui Emi Pian. 

Aflat la Penitenciarul Rahova din aprilie 2020, Duduianu a fost condamnat definitiv la cinci ani și zece luni de închisoare, pentru o tentativă de omor comisă în februarie anul trecut.

La aflarea veștii că Emi a murit după ce a fost înjunghiat la barbut, interlopul a suferit un șoc și a făcut infarct. Surse din apropierea familiei ne-au declarat că, deși au făcut solicitări oficiale, nu au putut lua legătura cu Nicolae Duduianu.

Pian Senior va merge la funeraliile fiului

Totuși, impact.ro scrie că Pian Senior se simte suficient de bine cât să participe la înmormântarea fiului său. Duduianu ar fi făcut o solicitare oficială către Penitenciarul Rahova, care i-ar fi aprobat o permisie de șase ore pentru a merge la funeralii

Până la această oră, ANP nu a infirmat sau confirmat solicitarea făcută de Pian Senior.

A dat cu mașina intenționat peste pieton

Pe 7 februarie 2019, un bărbat în vârstă de 39 de ani a sunat la 112 și a povestit că, în timp ce traversa, pe verde, la intersecția Străzii Buzoieni cu Calea Rahovei, a fost lovit intenționat cu mașina, după care șoferul a fugit.

Inițial, dosarul a fost instrumentat de polițiștii Brigăzii Rutiere însă, după vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă și după audierea martorilor, s-a stabilit că este vorba despre o tentativă de omor, iar ancheta a fost preluată de Serviciul Omoruri.

Ulterior, polițiștii au concluzionat că șoferul era Nicolae Duduianu, un exponent al vechii generații de interlopi care „conducea” Bucureștiul în anii ’90. Acesta ar fi încercat să treacă pe roșu, însă a fi avut un conflict cu pietonul, care nu s-ar fi dat la o parte și chiar i-a dat cu piciorul în mașină.

Prins două săptămâni mai târziu, Pian a fost arestat preventiv însă, după câteva luni, magistrații au decis că poate fi judecat și în libertate. Pe 8 aprilie, interlopul a fost condamnat la cinci ani și zece luni de închisoare. Duduianu se afla la Penitenciarul Rahova