Fiica afaceristului din Fălticeni a fost internată la neuropsihiatrie şi se află sub supraveghere medicală permanent. După ce şi-a ucis tatăl, autorităţile au în desfăşurare anumite cercetări, pentru tragerea la răspundere penală a fetei.
Fiica afaceristului din Fălticeni se află sub supraveghere psihiatrică, după ce şi-a ucis cu sânge rece tatăl. Tânăra a recurs la acest gest teribil, după ce tatăl său, Viorel Cârnăreasa, i-ar fi reproşat că ascultă muzică la un un volum prea tare.
„Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că într-o zi din perioada 08 – 10 noiembrie 2017, pe fondul unui conflict spontan şi al unor afecţiuni de natură psihică ale suspectei, aceasta a exercitat, cu intenţie, repetate acte de violenţă de intensitate ridicată asupra tatălui său, aplicându-i multiple lovituri cu corpuri tăietor-despicătoare şi tăietor-înţepătoare în zone vitale ale corpului, cauzându-i leziuni grave ce au condus la deces. La data de 11 noiembrie 2017, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii faţă de suspecta minoră, dispunând totodată efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru tragerea la răspundere penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat Lucian Stănescu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, conform ziaruldepenet.ro.
Viorel Cârnăreasa a fost ucis în propria casă de fiica sa, ea recunoscându-şi fapta.
Motivul invocat de aceasta a fost acela că părintele i-a fi reproşat că ascultă muzică la un un volum prea tare.