Consultantul politic Cozmin Guşă a analizat "curăţenia" care se face la SRI. Edward Hellvig continuă să „cureţe” instituţia: 10 generali au fost scoşi la pensie începând cu 1 august. Aceştia au fost anunţaţi oficial astăzi, informează Realitatea TV. Printre cei 10 generali se află câţiva oameni din SRI, fideli fostului preşedinte, Traian Băsescu, precum Mihai Stan, Elena Istode, Sorin Cozma sau Cristina Posastiuc.
Cozmin Guşă a explicat care este semnificaţia acestei decizii, spunând: „Deciziile pot fi mai multe şi ele vor fi discutate, existau de mai mult timp aceste discuţii mai discrete în zona oamenilor mai bine informaţi, că se pregăteşte o astfel de mişcare. Aceste > se înscriu în seria lucrurilor pe care directorul Hellvig le-a realizat în ultima vreme, de a scoate din zona disputelor legate de apartenenţa unora de fostul SRI sau de Fosta Securitate şi de unele incluziuni ale unora dintre aceştia în alte treburi decât ce îi priveau.
Unii dintre cei zece menţionaţi au fost implicaţi şi în scandaluri publice şi atunci devine şi mai clară această decizie a lui Hellvig. Veţi vedea că unii nici măcar nu aveau vârsta de pensionare, deci pensionarea lor de mâine, poate să fie, clar, o confirmare a strategiei lui Hellvig de care vorbeam mai devreme. Dacă se va confirma şi faptul că au fost anunţaţi astăzi, avem tot tabloul de care vorbeam mai devreme”.
Guşă a detaliat şi motivele pentru această decizie a şefului SRI este importantă, consultantul politic explicând că este „ştirea bombă a acestei veri” şi că va avea consecinţe importante.
„Am spus mereu că SRI, lovit sau nu de crize de imagine, a fost şi a rămas instituţia cea mai solidă din democraţia românească. Din păcate, ne-am fi dorit să fie Parlamentul, Guvernul, ministerele, dar SRI şi-a câştigat acest loc. La un moment dat, în timpul regimului lui Traian Băsescu, atât de grea era această instituţie, încât aproape ne călca pe cap. Au fost aceste mişcări, inclusiv cea de astăzi, ne arată că acolo e o strategie pe termen lung. SRI, se şi vede în ultima vreme, s-a retras din câmpurile în care nu prea avea ce căuta, apropo de Justiţie şi de politică.
Această curăţenie declanşată de Hellvig în miezul verii, împotriva unora care au fost în mod evident fideli regimului Băsescu din SRI, este ceva demn de luat în seamă. Ar fi, pentru cunoscători, bomba acestei veri, cu consecinţe importante. Conform informaţiilor mele, mai mulţi colonei din SRI care proveneau din Fosta Securitate au fost pensionaţi, retraşi, mişcare consecutivă, cu semnificaţii la fel de importante pentru economia şi sănătatea acestei instituţii numite SRI”, a explicat consultantul politic, la Realitatea TV.
Cozmin Guşă a explicat şi care sunt, în viziunea sa, paşii pe care îi va urma şeful SRI, explicând şi care ar fi implicaţiile pozitive ale acestei direcţii. „Hellvig va urma în demersurile sale, aşa cum a şi făcut, cel puţin în acest an, să promoveze generaţia post-2000, oameni intraţi în SRI când România intra deja pe zona de integrare euroatlantică, ofiţeri tineri care s-au integrat în spiritul euroatlantic, asta ar fi o mişcare mai mult decât necesară în condiţiile războiului informaţional şi geoeconomic de care tot vorbim de câţiva ani”, crede acesta.
Schimbările de la vârful SRI sunt, consideră consultantul politic, constructive: „E o ştire tare, dar e bună, e o mişcare constructivă care se întâmplă, probabil că dezbaterile din această după amiază, EVZ.ro a publicat în urmă cu puţin timp această mişcare, nedând nume. Putem concluziona în acest moment că aceasta este informaţia care va fi generatoare şi de altfel de mişcări de gen şi în alte instituţii”, a concluzionat Guşă.