Ce scrisoare înfiorătoare au primit părinții Alexandrei! “Să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că…”

Publicat: 31/07/2019 | 11:32

Din ziua în care monstrul din Caracal a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, universul părinților celoi două fete s-a prăbușit. Durerea, neputința și revolta, dar mai ales dorul de fiicele lor guvernează în sufletele lor… În urmă cu câteva ore, mama și tatăl Alexandrei au primit o scrisoare înfiorătoare care a fost făcută publică. Mărturisirile făcute te cutremură la fiecare rând citit… ele au fost notate de mama uneia dintre artistele, care și-au pierdut viața în urma incendiului izbucnit la restaurantul Beirut din Constanţa, în urmă cu aproape cinci ani şi jumătate.

Citește și: După ce unchiul Alexandrei a publicat stenograma convorbirii dintre ea și operatorii de la 112, Lucian Mîndruță a răbufnit

Ce scrisoare înfiorătoare au primit părinții Alexandrei

Crimele din Caracal au reaprins în inima Marianei Sarkany sentimente dintre cele mai sumbre… și, fără să stea prea mult pe gânduri, ea a decis să le scrie o scrisoare părinților Alexandrei. Femeia și-a pierdut fiica în infernul declanșat la restaurantul Beirut din Constanţa; Nicoleta avea 22 de ani și cânta alături de colegele sale în acea noapte fatidică. După mai bine de cinci ani de la producerea tragediei, mama tinerei artiste a mărturisit că nu a învățat să trăiască fără ea, însă, a descoperit ce trebuie să facă pentru sufletul fiicei sale și le-a oferit sfaturi prețioase părinților Alexandrei Măceșanu.

“Cerul și florile plâng, sufletul meu și inima mea au suspinat, au durut, și lacrimile mi-au curs atunci când am aflat că Alexandra s-a înălțat la cer alături de îngerii care au dus-o în Grădina Maicii Domnului…
Acum Alexandra e și ea un înger care va veghea și îi va ocroti pe cei dragi, în special pe tine, mamă cu sufletul sfâșiat de durere, revoltă și neputință!
Dar această neputință va fi înlocuită de alinarea sufletului dumneavoastră de bunul Dumnezeu în care trebuie sa credem și la care să ne rugăm neîncetat pentru ficele noastre pe care le vedem și le simțim doar în niște poze!
Scumpă mamă, ar spune Alexandra, eu de aici te voi veghea și te rog doar atât: «Să te rogi pentru mine şi pentru tine, să îți dea Dumnezeu putere să îmi faci tot ce este creștinesc și să te gândești că va veni o vreme când ne vom revedea».

Și eu mi-am pierdut fiica, pe Nicoleta, acum cinci ani și patru luni într-un incendiu unde cânta alături de alte doua fete nevinovate! Nico avea 22 de ani și celelalte fete 23 și respectiv 24 de ani. Au implorat să primească ajutorul și au avut speranța că le va salva cineva.
Nimeni nu a făcut nimic deși se putea…
De atunci viaţa mea, a familiei noastre, s-a schimbat… Încă nu am învățat sa trăim fără Nico și aşa va fi cât vom trăi.
Dacă îmi permiteți și veți citi cândva acest mesaj de mamă cu sufletul sfâșiat v-aş spune că doar cu ajutorul lui Dumnezeu veți putea să nu vă pierdeți mințile, și doar prin rugăciuni o mai puteți ajuta, iar ea vă va trimite semne de acolo, de sus.

Eu am fost supărată pe Dumnezeu aproape un an. Am greșit și bunul Dumnezeu m-a iertat! Cu ajutorul nepoților mei preoți și al duhovnicului meu am reușit sa ma întorc la Dumnezeu și să fac ceea ce trebuie, creștinește, pentru sufletul scumpei noastre fiice Nicoleta Ioana.

Alexandra este un erou, o fetiţă de care vă rog să fiți mândră! Să vorbiți cu ea, să-i povestiți ce ați mai făcut, să nu lăsați ca între dumneavoastră și ea să se rupă comunicarea! Așteaptă să-i vorbiți, să vadă că faceți tot ce se mai poate face acum pentru ea.

Mai bine decât mine și, desigur, decât alte mame care și-au pierdut copiii, nu știe nimeni ce este în sufletul nostru.
Plâng şi acum când vă scriu aceste rânduri, acest mesaj, și vreau să vă spun că nu contează dacă cineva ne crede sau nu. Ne cred ele, fetele noastre și bunul Dumnezeu!
Luptaţi pentru pedepsirea vinovaților!
Îngerilor buni li s-a mai alăturat și Alexandra! Acolo, în împărăţia Cerului, fetele noastre sunt împreună.
Alexandra le va dansa și Nico le va cânta” este scrisoarea sfâșietoare a Marianei Sarkany, relatează stirilekanald.ro.

 

Alina Dragusin