Anchetatorii au descoperit în vila din Iași o scrisoare pe care Vanesa Burlacu, una dintre victime, a lăsat-o pentru mama ei. Este vorba de un mesaj scris de mână de victimă. Cuvintele au fost puse pe foaie cu puțin timp înaintea dublului asasinat.
Vanesa Burlacu a lăsat respectiva scrisoare către mama sa. Aceasta a fost găsită pe o masă de la parterul vilei din Moara de Vânt. Din câte se pare, tînăra ar fi urmat unele ședințe de terapie și ar fi fost sfătuită să îi scrie părintelui său. Ședința la care ar fi luat parte Vanesa Burlacu a avut loc pe 8 decembrie 2021, în timp ce scrisoare ar fi fost redactată o zi mai târziu.
“Mamă, acum, că am rămas singură, zilele par a fi din nou mai lungi și am timp să mă gândesc la noi în tihnă. Deși, nu știu dacă ‘tihnă’ este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie starea ce mi-o provoacă amintirile cu noi”, a scris tânăra la început.
Totodată, Vanesa Burlacu a arătat în scrisoare și ce simțea în acel moment. “E mai degrabă o tristețe confortabilă, cu care sunt așa de obișnuită, încât simt că face parte din felul meu de a fi!”, ar mai fi precizat Ioana Vanesa Burlacu.
În continuare, Vanesa Burlacu a precizat că distanța față de mama ei, care era plecată la muncă, în Danemarca, i-a generat atât un sentiment de vinovăție, cât și unul de libertate. Aceasta avea să fie ultima scrisoare redactată de Vanesa Burlacu, cât și cel din urmă mesaj către mama ei.
(CITEŞTE ŞI: A FOST PRINS SUSPECTUL PRINCIPAL ÎN CAZUL DUBLEI CRIME DIN IAȘI. UNDE SE ASCUNDEA MAROCANUL)
De asemenea, într-un caiet, potrivi bzi.ro, anchetatorii au descoperit și alte mesaje, scrise cu câteva săptămâni înainte, prin care fata își exprima dragostea pentru studentul marocan Youssef Jnyiah.
“Bună, Youssef! Acum te iubesc mai mult decât te iubeam atunci! Însă mai sunt momente când sunt tristă, dar, când mă uit la tine, vreau să zâmbesc”, a scris tânăra.