Ce scrie presa din Marea Britanie despre Rocsana Marcu. Cu ce se ocupă în prezent fosta prezentatoare TV

De: Cancan
Publicat: 18/09/2021 | 21:31

Rocsana Marcu a luat o decizie extrem de importantă în ceea ce priveşte viitorul familiei sale. Fosta prezentatoare TV a decis să se mute în Anglia, acolo unde şi-a găsit un nou job. Presa străină a dezvăluit cu ce se ocupă blondina în prezent.

„Holly Willoughby din România” aşa cum a fost poreclită de jurnaliştii de la The Sun a renunţat se pare definitiv la lumina reflectoarelor. Pentru că mai presus de cariera sa au fost cele două fetiţe, Rocsana Marcu s-a gândit la bine lor, astfel a luat decizia de a se muta în Marea Britanie. A plecat la Londa, în urmă cu câteva luni, și s-a stabilit acolo.

„Ca să fiu sinceră, am făcut totul pentru fetițele mele. Ele au mai fost la Londra, le-a plăcut enorm și chiar ele au insistat să ne mutăm acolo. Am avut o mulțime de emoții cu adaptarea, cu limba, cu școala, dar, din fericire, nu au fost niciun fel de probleme.

Cea mică a învățat în România la școala franceză, aveam emoții mai mari cu privire la adaptarea ei. Dar nu a avut nicio problemă, cred că mai greu mi-a fost mie în perioada asta”, a declarat Rocsana Marcu pentru fanatik.ro.

CITEŞTE ŞI: LOREDANA GROZA LE-A “STRICAT” MOMENTUL! SCENE ULUITOARE LA NUNTA SIMONEI HALEP. ACUM S-A AFLAT TOTUL

Ce spune Rocsana Marcu despre succesul din România

În cadrul unui interviu, blondina a povestit că a renunțat la stilul de viață pe care îl avea în ţara natală pentru a urma un alt vis. Se pare că Rocsana visa de ceva timp să devină agent imobiliar.

„Trebuie să fii bun în a vorbi cu oamenii și să te prezinți bine. Întotdeauna mi-am dorit să fiu agent imobiliar”, a spus aceasta.

În prezent, Rocsana locuiește în Winchmore Hill, în nordul Londrei, cu fiicele sale Indyra, de zece ani, și Mayra, de 14 ani. Totodată, fosta prezentatoare a mărturisit şi ce a făcut-o să ia această decizie radicală.

„În România, oamenii mă recunoșteau pe stradă și îmi făceau poze cu mine și cu fiicele mele. A devenit prea mult.”, a explicat Rocsana.

 

Sursă foto: Instagram