Ce scria pe biletul găsit de anchetatori în casa bărbatului care i-a ucis pe cei 2 soți din Bran

Publicat: 18/01/2023 | 14:11
Nicu și Alexandra au fost găsiți fără suflare în locuința din Bran. Sursă foto: Facebook

În data de 16 ianuarie 2023, Nicu și Alexandra, soț și soție, au fost găsiți fără suflare, în locuința lor din comuna Bran. La aproape 12 ore distanță, a fost prins și făptașul. Presupusul criminal este văr cu Nicu și între cei doi au avut loc o serie de conflicte din cauza unei bucăți de teren. Anchetatorii au găsit și un bilet în casa bărbatului care i-a ucis pe cei doi soți. Iată detaliile mai jos, în articol.

În cursul zilei de luni, 16 ianuarie 2023, Nicu și Alexandra au fost găsiți fără suflare în propria lor casă din comuna Bran. Tot în cursul zilei de luni, oamenii legii l-au arestat și pe făptaș, un bărbat în vârstă de 43 de ani, văr cu Nicu. Potrivit informațiilor, bărbatul s-a ascuns în pod, după ce a comis dubla crimă. Tatăl lui a deschis ușa anchetatorilor și le-a mărturisit unde se ascundea bărbatul de 43 de ani. Criminalul avea asupra sa un cuțit și a amenințat că își va lua viața. Făptașul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

După ce l-au reținut pe bărbat, anchetatorii au descoperit și un bilet în locuința în care acesta se ascundea, după ce a comis crima. Potrivit informațiilor, bărbatului i s-ar fi declanșat anumite probleme psihice, după moartea mamei. De mai bine de patru ani, făptașul se certa cu vărul lui, Nicu, și cu Alexandra, cumnata, pentru o bucată de teren. Cu doar trei zile înainte să comită atrocitățile, cei trei s-ar fi certat, din nou. În biletul găsit de anchetatori, bărbatul a scris și un rând referitor la mama sa. Spunea că ea a ajuns în Rai, iar el va merge în Iad, arată antena3.ro.

Bărbatul și-a recunoscut parțial faptele. Nicu, în vârstă de 38 de ani, lucra la stația SMURD din Moieciu, iar soția sa, Alexandra, în vârstă de 32 de ani, lucra la Spitalul de Copii din Brașov.

Vezi și S-A AFLAT! CINE ESTE BĂRBATUL CARE I-A OMORÂT PE CEI 2 SOȚI DIN BRAN. A FOST PRINS DUPĂ 12 ORE

Tatăl bărbatului care a comis dubla crimă a făcut declarații

Tatăl bărbatului care a fost arestat de oamenii legii a făcut o serie de declarații despre conflictul pe care îl avea cu Nicu și Alexandra, cei doi soți găsiți fără suflare în vila din comuna Bran.

„Dușmănie de la un șanț. A vrut să se racordeze la apă și el a venit la o jumătate de metru pe lângă casa mea și a făcut șanțul așa. În unele locuri a trecut pe terenul meu”, spune Ioan Pepene, tatăl suspectului dublei crime de la Bran.

Totodată, și o vecină a făcut o serie de declarații: „A făcut căsuța aia cu mâna lui și prin munca lui și a spus că nu se însoară până nu termină casa. «Nu mă însor, până nu termin casa. Să stau eu în casa mea, cu soția mea». Erau foarte fericiți”.

Vezi și CRIMĂ ÎNFIORĂTOARE ÎN BUCUREȘTI. O TÂNĂRĂ A FOST UCISĂ CU SÂNGE RECE CHIAR ÎN ZIUA CÂND ÎMPLINEA 33 DE ANI

Sursă foto: Facebook