Vești noi din lumea fotbalului românesc! Croatul Zeljko Kopic, în vârstă de 46 de ani, este noul antrenor al lui Dinamo 1948 București. Clubul sportiv și tehnicianul au ajuns la un acord pentru preluarea postului de antrenor principal și va fi prezentat sâmbătă, 2 decembrie 2023. Iată mai jos, în articol, mesajul oficial transmis de reprezentanții clubul de fotbal și ce salariu va avea înlocuitorul lui Ovidiu Burcă (43 de ani).
După despărțirea de Dinamo, Ovidiu Burcă (43 de ani) a rămas liber de contract. Acum, echipa din Ștefan cel Mare are un nou antrenor – croatul Zeljko Kopic, în vârstă de 46 de ani.
Ovidiu Burcă, fostul antrenor al alb-roșiilor, și-a dat demisia spre finalul lunii noiembrie. Plecarea de pe poziția de antrenor a fost confirmată de clubul din Ștefan cel Mare. Comunicatul oficial al conducerii „Câinilor” poate fi citit AICI.
Zeljko Kopic este noul tehnician principal al lui Dinamo. A fost director de Academie la Dinamo Zagreb și, apoi, a fost ales la cârma clubului. Croatul va fi prezentat sâmbătă, 2 decembrie 2023, de la ora 10:00. Reprezentanții clubului au transmis un comunicat referitor la sosirea noului tehnician.
„Clubul Dinamo 1948 București a ajuns la un acord cu Željko Kopić pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei.
Željko a fost la prima aventură la un club mare și a rămas cel mai longeviv antrenor al formației Slaven Belupo în istoria de 110 ani a clubului și a ajuns în finala Cupei Croației în sezonul 2015-2016, una dintre cele mai mari performanțe din istoria clubului. Apoi a continuat la Hajduk Split în sezonul 2017-2018, pe care a dus-o, la rându-i, în finala Cupei. În 2018 a preluat Pafos FC, în prima ligă din Cipru, unde a fost foarte apreciat, câștigând un premiu de ‘’Coach of the Month’’ și a reușit victorii mari împotriva unor cluburi mari, precum Apoel, Omonia sau AEK.
La întoarcerea în Croația, a devenit director de Academie la Dinamo Zagreb, una dintre cele mai productive școli de fotbal din întreaga lume. În decembrie 2021, a fost ales la cârma clubului Dinamo Zagreb, unde a obținut 7 victorii consecutive în HNL Croația și a obținut remarcabila victorie împotriva celor de la West Ham, prima a unui club croat împotriva unui club englez pe terenul britnicilor din istorie. De asemenea, a învins Sevilla în fazele eliminatorii Europa League. La finalul acelui sezon, Dinamo Zagreb a câștigat campionatul Croației.
La Botev Plovdiv a petrecut doar câteva luni, luând echipa de pe ultimul loc și a redresat corabia, părăsind clubul de pe locul 10, cu o eficiență foarte bună în scurta perioadă de timp petrecută acolo.
Fiind fost director de Academie, Željko a lăsat amprenta asupra multor cluburi prin identificarea talentului tânăr, care în viziunea sa trebuie promovat la echipa mare, fiind și un metodist foarte dezvoltat.
Conferința de presă pentru prezentarea noului nostru antrenor este LIVE pe canalele noastre de Youtube și Facebook mâine de la ora 10:00! Îi urăm mult succes și un călduros BINE AI VENIT, Željko Kopić!”, au transmis reprezentanții clubului.
Potrivit informațiilor, Zeljko Kopic, noul antrenor al lui Dinamo, va avea un salariu mai mare față de cel pe care îl încasa Ovidiu Burcă. Ar fi vorba despre 8.000 de euro lunar. De asemenea, în condițiile în care croatul va reuși să îi salveze pe alb-roșii de la retrogradare, atunci contractul se va renegocia.
De altfel, Steliano Filip, fostul căpitan al lui Dinamo, a declarat că Zeljko Kopic este „exigent” și „impune disciplina la echipe”. Fundașul susține că echipa va fi salvată de la retrogradare. Filip fusese antrenat de croat la Hajduk Split.
„Este un antrenor foarte bun. Este foarte exigent și impune disciplina la echipă. Știe să se impună în fața fotbaliștilor. Este genul lui Dusan Uhrin ca antrenor. Eu cred că va salva echipa de la retrogradare, fără discuții. Sper, îmi doresc din tot sufletul, ca Dinamo să se salveze”, a afirmat Steliano Filip pentru GSP.