Ce salariu mic! Câți lei câștigă pe lună un „naș” CFR. Nu e de mirare că mulți dintre ei iau șpagă

Publicat: 27/02/2020 | 09:05
Ce salariu mic! Câți lei câștigă pe lună un "naș" CFR. Nu e de mirare că mulți dintre ei iau șpagă

Discuțiile despre ”nașii” de la CFR se poartă și în jurul salariilor pe care le încasează aceștia, nu numai referitor la comportamentul pe care îl au în relația cu călătorii. E drept că nu există pădure fără uscători și că nu se poate generaliza, cu atât mai mult cu cât unii dintre ”nași” reușesc să se ridice la înălțimea pretențiilor. 

Vorbind despre salariul acestor angajați ai CFR, din informațiile obținute reiese că un ”naș” primește, lunar, un salariu de 2.800 lei net. Ceea ce pare puțin în contextul social actual, chiar dacă există și salarii mult mai mici la nivelul României. ”Câștigă destul”, spun unele voci, ”fiindcă nu fac altceva decât să se plimbe prin tren”. Firește, dacă aduci salariul în discuție nu poți evita și subiectul ”șpagă”. S-a împământenit ideea că ”poți merge cu nașul”, mulți dintre ei acceptând să-și ”rotunjească”, în acest fel, veniturile… neimpozabile.

Unele calcule făcute de-a lungul timpului – ținând cont de părerile unora din călători – duc la cifre care ar putea șoca. Un controlor trebuie sa muncească 186 de ore pe lună, adică minimum 27 de curse. Și, presupunând ca acesta primește 30%  șpagă din prețul unui bilet – „tariful” standard pentru blatiști -, rezultă că un naș câștigă 130 de lei pe cursă. În total, ar încasa venituri suplimentare de.. 3.800 de lei.