Ce salariu lunar primește Victor Slav la Kanal D și ce pensie alimentară îi plătește Biancăi Drăgușanu în fiecare lună
Victor Slav este oficial un bărbat singur, după ce s-a despărțit de focoasa brunetă, Raluca Silea. Cei doi au considerat că nu se potrivesc și au decis că este mai bine să rămână prieteni. Chiar dacă la capitolul dragoste nu stă foarte bine, în viața profesională lucrurile merg într-o direcție foarte bună.
Prezentatorul „Vulturii de noapte” se dedică în totalitate proiectelor pe care le are, dar și fetiței sale, Sofia, pe care o are cu Bianca Drăgușanu. Micuța locuiește cu mama ei, iar Victor o vizitează și o susține nu doar moral, ci și financiar, plătindu-i pensie alimentară. Vedeta primește de la Kanal D pentru moderarea emisiunii „Vulturii de noapte” un salariu lunar de 7000 de euro.
Suma pe care Victor Slav o scoate lunar din buzunar pentru fiica lui este de 500 de euro pe lună. „Inițial au decis să împartă totul pe jumătate, dar, cum micuța stă mai mult în grija Biancăi, este evident că balanța financiară s-a înclinat în partea ei. Bianca susține în mare parte cheltuielile micuței. Victor cotizează lunar cu puțin peste 500 de euro, iar Bianca depășește în lunile bune câteva mii de euro. Au fost luni când a cheltuit și 5.000 de euro pentru că nu se poate abține să nu-i cumpere fiicei jucării și hăinuțe”, ne-a mărturisit un apropiat al vedetei.
Ce studii are, de fapt, Victor Slav
Victor Slav este considerat unul dintre cei mai sexy prezentatori TV, fiind foarte apreciat de partea feminină. Acum, prezintă emisiunea “Vulturii de noapte”, împreună cu Giani Kiriță și Cătălin Cazacu, dar mai are și alte evenimente. Toată lumea se întreabă ce studii are, de fapt, Victor Slav.
Victor Slav s-a născut pe 5 iunie 1980 în București. El a absolvit Academia de Studii Economice din București și s-a făcut remarcat în lumea televiziunii în 2001, când a apărut în show-ul “Vara ispitelor”, alături de prietenul său Bogdan Vlădău. În 2006, prezentatorul TV a făcut mai multe acte de caritate după ce a câștigat locul I la emisiunea “Dansez pentru tine”.