12 celebrități s-au aventurat în Republica Dominicană, pregătiți să își depășească toate limitele. Până în marea finală au un drum greu de parcurs, însă răsplata va fi una considerabilă. Pe lângă premiul cel mare, vedetele primesc săptămânal sume de bani, doar pentru participarea la emisiune. Iată ce salariu încasează Giani Kiriţă de la Pro TV.
Celebritățile din România care au dat curs provocării au fost împărțite la începutul emisiunii în două tabere: cea a plăcerilor și cea a belelelor. În urma împărțirii pe echipe, Tabăra Plăcerilor este formată din: Anisia Gafton, Cornel Palade, Ruxi, Paul Diaconescu, Alex Bogdan și Bia Khalifa.
Din Tabăra Belelelor fac parte ceilalți șase concurenți și anume Mara Bănică, Giani Kiriță, Cristi Mitrea, Tania Popa, Lidia Buble și Răzvan Botezatu.
Condițiile, probele, dar și stresul la care sunt supuși concurenții i-au făcut pe unii mai puternici, pe alții să își dorească să renunțe în unele momente, însă pentru toți aceste momente grele au un preț.
Giani Kiriţă a pășit cu încredere în show, mai ales că el nu este străin de ce se întâmplă în astfel de emisiuni. Fostul fotbalist a mai fost în jungla din Dominicană în urmă cu patru ani, când a participat la „Exatlon România”, difuzat la Kanal D.
Cu toate acestea, Giani le-a recunoscut celorlalți colegi că experiența pe care o trăiește acum nu se compară cu nimic altceva. Însă tot răul spre bine am putea spune și asta pentru că sportivul și-a negociat bine contractul. Mai exact, Giani primește săptămânal suma de 2.500 euro, iar cu cât reușește să reziste mai mult, conturile se măresc.
Fiecare concurent se luptă pentru titlul de Rege sau Regină a junglei, acesta fiind și conceptul de bază al emisiunii de origine britanică. Concurenții se luptă pentru titlu în Republica Dominicană, unde trebuie să trăiască printre animale și insecte. Concurenții trebuie să și guste din preparatele cele mai ciudate care le vor fi prezentate pe parcursul lunilor de filmare.
Vedetele de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” nu au voie, sub nicio formă, să aibă contact cu lumea exterioară. Nu pot avea telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare.
În fiecare ediție, câte un concurent va fi eliminat. Pentru a rămâne în competiție, vedetele trebuie să treacă de provocări cu brio.