Înainte de a intra în politică, Elena Lasconi a fost jurnalistă. Candidata la alegerile prezidențiale a lucrat timp de 25 de ani la Pro TV, unde a fost colegă cu Andreea Esca. În urmă cu ceva timp, președinte USR a dezvăluit și câți bani câștiga din televiziune. Suma era mult mai mare decât salariul pe care îl primește în funcția de primar al orașului Câmpulung Muscel.
După alegerile prezidențiale de duminică, 24 noiembrie 2024, Elena Lasconi a intrat în turul al doilea, cu 1.772.503 de voturi (19,17%). Aceasta se va confrunta cu cel numit candidatul surpriză, Călin Georgescu. Acesta a obținut 2.120.404 de voturi (22,94%). În data de 8 decembrie, cei doi se vor lupta pentru fotoliul de președinte. Lidera Usr are experiență politică, însă înainte de a intra în această lume, a fost mulți ani jurnalistă.
Citește și: Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: ”Este absolut îngrozitor!”
Elena Lasconi a început să lucreze în Pro TV în anul 1995, mediat după lansarea postului. Și-a început cariera din rolul de reporter, devenind una dintre figurile emblematice ale postului. Președinta USR s-a remarcat pentru numeroasele reportaje de investigație, dar și pentru transmisiunile speciale de la diverse evenimente.
Candidata la alegerile prezidențiale a lucrat timp de 25 de ani la Pro TV. După retragerea din televiziune, Elena Lasconi s-a dedicat politicii și administrației publice. În anul 2020, ea a devenit primar al municipiului Câmpulung Muscel.
Elena Lasconi a lucrat la PRO TV timp de 25 de ani și mărturisește că acolo câștiga, în doar 40 de minute, cât câștigă acum într-o lună. Primărița orașului Câmpulung Moldovenesc și actuala candidată USR la alegerile prezidențiale nu a ezitat să recunoască faptul că salariul ei din televiziune era mult mai mare decât cel de edil.
Întrebată ce preferă dintre jurnalism și politică, Elena Lasconi a mărturisit că alege a doua variantă pentru că, în acest domeniu, poate face mai mult bine. Totuși, salariul în televiziune era mult mai mare decât cel pe care îl primește pentru funcția de edil.
„Am 9.000 de lei salariul de primăriță. E multă muncă și bătaie de cap, dar îmi place. Stau 14 ore în primărie și mă înjură toți. Știi în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la PRO TV? Când mă duceam să vorbesc la eveniment? În 40 de minute. Și nu mă înjura nimeni. Vreau să fac un fel de Vegas din Câmpulung Muscel! Să vină oamenii din toată lumea să se căsătorească la noi, pentru că avem locuri de poveste!”, spunea Elena Lasconi, cu trei ani în urmă, în cadrul emisiunii La Măruță.