Cât câștigă un șofer STB acum, în 2022. “Fluturașul” care a spulberat multe mituri
Să fii șofer în România presupune, adesea, o „luptă” dură în trafic. Dar să fii șofer al Societății de Transport București (STB) pare încă mult mai greu, mai ales că ai o responsabilitate uriașă în plus: grija față de călători. Ce salariu încasează însă un șofer STB acum, în anul 2022?
Un bărbat a făcut „lumină” în acest caz, postând pe internet fluturașul de salariu pe luna iunie.
Pentru poziția de șofer STB, posesorul fluturașului a încasat, la final de lună, 3.097 de lei net. Iar în sumă sunt incluși și cei 400 de lei pe care îi primește sub formă de bonuri de masă.
(CITEȘTE ȘI: RĂSPUNSUL OFICIAL OFERIT DE STB DUPĂ CE ACEASTĂ TÂNĂRĂ A FOST FOTOGRAFIATĂ AȘA ÎN TRAMVAIUL 41 DIN BUCUREȘTI)
Persoanele care doresc să se angajeze ca șoferi la STB trebuie să dețină un permis de conducere pentru categoria D, studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat, cazier auto, dar și un atestat special pentru transportul de persoane.
„Primești frigiderul plin de la călători, bătaie de joc din partea unor șefi”
În plus, cazierul judiciar trebuie să fie fără înscrisuri, iar din adeverința medicală trebuie să reiasă că sunt apte de muncă.
Mesajul celui care a făcut public fluturașul de salariu nu este însă chiar unul încurajator pentru doritori.
„Cam atât sunt plătiți șoferii la STB. E mult, e puțin? STB angajează șoferi de autobuze. Câteva criterii pe care trebuie să le îndeplinești: categoria D, să fi lucrat pe mașini de gabarit asemănător, să ai atestat persoane și ceva cunoștințe tehnice. Și primești frigiderul plin de la călători, bătaie de joc din partea unor șefi”, a scris bărbatul pe Facebook.
This browser does not support the video element.