Kaufland pune la bătaie locuri de muncă pentru românii din toate zonele țării. Retailerul german scoate la înaintare diferite posturi și oferte pentru cei care vor să se angajeze în magazinele lor. Salariile diferă în funcție de nivelul de pregătire, performanțe și poziția pentru care optezi.
Kaufland oferă locuri de muncă pentru românii din toate zonele țării. Retailerul a făcut publice, acum ceva vreme, salariile de început pentru rolurile de execuție în anunțurile de angajare. Salariul unui lucrător comercial fără experiență pornea de la 3.300 de lei brut pentru un program de muncă full și alte bonusuri, precum: bonuri de masă, bonuri operative variabile, creșteri salariale anuale, o gamă de oferte și servicii. Câștigurile vor crește odată cu timpul și cu performanțele.
Un îngrijitor Kaufland, care adună cărucioarele din parcări și are grijă să fie mereu curate, are un salariu de 3.100 de lei brut, adică în jur de 1.800 de lei net. Programul este full-time, iar contractul de muncă va fi întocmit pe o perioadă nedeterminată. Din anunțul de angajare al retailerului german, pentru un supermarket din Capitală, reiese faptul că toate persoanele, care au peste 16 ani, pot face parte din echipa lor.
CITEȘTE ȘI: ALERTĂ ÎN MAGAZINELE KAUFLAND DIN TOATĂ ROMÂNIA! CE SCHIMBĂRI SE PREGĂTESC ÎN LANȚUL DE SUPERMARKERTURI
„La Kaufland urmărim să garantăm cea mai bună experiență la cumpărături pentru clienții noștri. Ce ne face speciali? Performanţa, dinamismul şi corectitudinea. Angajații noștri contribuie semnificativ la succesul nostru prin dedicarea și pasiunea lor. Dacă ai peste 16 ani, alătură-te nouă și devino membru al echipei noastre!”, se arată în anunțul de angajare, postat pe o platformă online.
Viitorul angajat trebuie să aibă studii medii, disponibilitate să lucreze în ture, să fie amabil, serios și responsabil. Trebuie să fie un exemplu pozitiv în comportamentul și relațiile pe care le are atât cu colegii, cât și cu clienții. Ca la orice alt loc de muncă, experiența într-un post similar constituie un avantaj.