În vârstă de 55 de ani, Florin Busuioc sau Busu, așa cum îl alintă o țară întreagă, e unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de meteo. În fiecare dimineață și seară, el ne aduce cele mai noi informații despre vreme, iar unele surse spun că salariul său e de câteva mii de euro.
Potrivit sputnik.md, Florin Busuioc ar primi lunar de la Pro TV suma de 3000 de euro, echivalentul a 140 de milione de lei vechi. Busu a dat de cinci ori examenul pentru a admite la ATF, însă a ajuns să fie prezentator, nu actor așa cum visa. „Eu la Meteo am ajuns pentru că nu mai aveam nimic de lucru. Nu mai exista niciun proiect pentru mine. Că asta e, se mai întâmplă. Mi-am luat concediu fără plată. Eu mă mutasem de la teatru cu carte de muncă în Pro. Şi neavând proiect, mi se plătea pe cartea de muncă ce rămânea, un salariu minimal acolo, nu conta.
Şi ca să nu avem o problemă, să trebuiască să plec sau să îi oblig cumva să se gândească: «Bă, ce facem cu ăsta?», le-am zis: «Uite care-i problema, eu îmi iau concediu fără plată, o lună, două, cât e nevoie şi dacă apare ceva între timp, nu-i nicio problemă, reluăm, facem»”, a povestit Busu în cadrul unui interviu pentru adevarul.ro.
În luna noiembrie a anului trecut, Florin Busuioc a suferit un infarct pe scenă. De la Filarmonica Oltenia, unde avea spectacol, Florin Busuioc a fost dus, imediat după infarct, la Spitalul de Urgență Craiova. A început o luptă contra-cronometru pentru salvarea lui.
Cum actorul a mai făcut trei stopuri cardio-respiratorii la spital, iar șeful Secției de Cardiologie Intervențională, renovată la cele mai noi standarde, dar lipsită de personal, nu răspundea la telefon, managerul spitalului a dat undă verde unei echipe formate din trei medici tineri pentru a-l opera pe Busu. Actorului i-a fost montat un stent, procedură care i-a salvat viața.