Ce salariu are, de fapt, un comisar șef de la Garda de Mediu București
Problema poluării este una din ce în ce mai gravă şi mai dezbătută în Bucureşti, însă Garda de Mediu, instituţia care ar trebui să ia măsuri pentru acest fenomen, nu a dat anul trecut nicio amendă pentru depozitări ilegale de deşeuri. Mai mult decât atâ,t un comisar şef a fost prins într-un scandal imens.
La începutul lunii martie, bucureştenii intrau în alertă după ce senzorii privind calitatea aerului au indicat o poluare masivă în Capitală, ale cărei cauze nu au fost cunoscute. Surprinzător, Garda de Mediu nu a controlat pe teren posibilele cauze și nu a aplicat nici o sancțiune în legătură cu acel eveniment.
Scandal cu comisarul şef al Gărzii de Mediu Bucureşti
Imediat a fost luat în colimator Viorel Glăman, comisar şef al Gărzii de Mediu Bucureşti. În vreme ce instituţia condusă de el îşi arăta ineficienţa, acesta se făcea remarcat pe Facebook prin postări care îl suprindeau în ipostaze ridicole, călărind porcul tăiat de Crăciun sau stând la bustul gol înconjurat de băutură şi prieteni, fotografiile având descrieri precum „Grup organizat” şi „Weekend de sfârşit de sezon cu beţivii mei”.
Luat la întrebări de Lucian Mândruţă, la Digi 24, Glăman s-a făcut de râs şi nu a ştiut să spună ce înseamnă un ecosistem, dar a zis şi că se uită pe cer să vadă dacă este poluare. El a mai susţinut că poluarea masivă a fost cauzată de o inversiune termică şi că Garda de Mediu lucrează cu 13-14 comisari maxim, lucru care nu o face să fie foarte eficientă.
Ce salarii primesc comisarii de la Garda de Mediu Bucureşti
În ceea ce priveşte salariile, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bucureşti a spus că el primeşte 4600 de lei lunar, în vreme ce subordonaţii săi primesc salarii de 3600 de lei lunar.
„Un comisar, cel mai bun comisar al meu, cu grad superior, are 3.600-3.700 de RON. Este un salariu foarte mic pentru la ce este supus.(…) Iubesc domeniul acesta, fac asta din plăcere (…) Se cer niște performanțe extra de la niște oameni prost plătiți. De azi dimineață sunt linșat mediatic, domnul Mândruță mă ia la mișto”, a spus el, la Digi 24.
Costel Alexe, ministrul Mediului, l-a schimbat din funcţie în urma acestei ieşiri. Oficialul a pus şi Garda de Mediu din Bucureşti dar şi din judeţe vecine să înceapă controale la operatorii economici care au incineratoare şi care emit prin ardere diverşi poluanţi în atmosferă.