Dan Negru a semnat cu postul de televiziune Kanal D și va părăsi, în curând, ”Antenele”, după o colaborare de 22 de ani. Cel supranumit „Regele audiențelor” a purtat lungi negocieri la Istanbul, iar, în final, a obținut ce și-a dorit. Mai mult, ar fi fost surprins de bonusurile pe care noua televiziune i le-a oferit. CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.
Dan Negru începea negocierile cu șefii de la Kanal D la începutul lunii decembrie (Vezi AICI detalii), iar, la câteva zile după trecerea în noul an, semna contractul. Unul mai bănos decât la Antenă, dar și cu anumite bonusuri, pe care turcii obișnuiesc să le includă în „pachet”. Concret, ”Regele audiențelor” ar urma să aibă un salariu de 25.000 de euro pe lună, dar va primi și abonamente la SPA și la clinică medicală, plus mașină.
Mai mult, i s-ar fi oferit o grilă variată de programe, iar Dan Negru va ajunge, în curând, la noul lui sediu, pentru a stabili exact ce emisiuni va prezenta la Kanal D. Prezentatorul, care îl convingea pe Mihai Gâdea, la un moment dat, cu propunerea de a trece la Antena 3, ridicându-i, apoi, ratingul, va intra în pâine la începutul lunii martie, la postul concurent.
Dan Negru avea să reacționeze, pe Facebook, după ce presa a alocat mult spațiu plecării lui de la Antenă către Kanal D. Rânduri scrise din suflet, în care s-a ”scuturat” de faimă.
”Nu merit nimic din cuvintele frumoase scrise în sutele de articole din zilele astea. Nimic!!!
E meritul formatelor și al echipelor! Dar cel mai mult m-a emoționat concurența. Între Antena și Kanal D, România TV a avut aseară un episod prin care mi-a mulțumit pentru anii mulți de televiziune. Nu sunt obișnuit cu normalitatea asta. Sau nu în timpul vieții. De vreo trei ori m-am pipăit să văd dacă n-am murit. În lumea mare a televizunii, asta e normalitatea.
Mi-l amintesc pe Berlusconi mulțumindu-i public lui Paolo Bonolis, prezentator italian, atunci când acesta a plecat de la Mediaset la RAI. Noi, televiziunea de aici, am pierdut mulți oameni cărora n-am apucat să le spunem că-i prețuim cât trăiau… Cristina Țopescu, Andrei Gheorghe, Mile Cărpenișan, Tavi Iordăchescu…
Am vorbit ieri la telefon cu Horia Moculescu. Tocmai ieșise din spital și avea vocea stinsă… 84 de ani. I-am promis că mâine ne întâlnim și vineri filmăm pentru «Legendele». A fost o vreme șeful divertismentului în TVR. A fost si șeful meu. Povara recunoștintei e mai de preț decât povara urii!”, a fost mesajul emoționant al lui Dan Negru.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.