Ce salariu are cel mai bine plătit medic din România! Suma depăşeşte orice imaginaţie
Nu o să vă vină să credeți cât câștigă cel mai bine plătit medic din România! Acesta ia o avere în fiecare lună, dar se află de-abia pe locul 7 în topul celor mai salarii din țara noastră. Primul loc este ocupat de un director general de la o firmă de autovehicule.
Cât câștigă pe lună cel mai bine plătit medic din România
Salariul medicilor a fost dintotdeauna un subiect intens dezbătut în țara noastră. Ba că aceștia sunt plătiți insuficient pentru meseria pe care o practică, ba că cer bani de la pacienți ca să-i trateze mai bine, doctorii sunt mereu în atenția oamenilor, chiar și din punct de vedere al câștigurilor pe care le obțin.
Pandemia de coronavirus i-a adus din nou în prim plan, dar de această dată au fost felicitați pentru eforturile depuse. Mai mult, în luna aprilie a acestui an, Parlamentul a votat un proiect de lege, prin care s-a decis majorarea salariilor din sănătate, pentru cei care se află ”în linia întâi” în ceea ce privește salvarea de vieți.
Astfel, cei din personalul sanitar care au funcții de biologist, chimist, fizician, farmacist sau psiholog vor avea, de la 1 iulie, salarii cuprinse între 4500 lei și 9000 lei. La acestea se vor adăuga și sporuri. Cele mai mari câștiguri le vor obține însă medicii care se ocupă de persoanele infectate cu HIV şi specialiştii din domeniul transplantologiei şi medicinei nucleare.
Totuși, există un medic în România care câștigă pe lună între 160.000 și 170.000 de lei brut. Asta înseamnă că primește în mână o sumă fabuloasă, cuprinsă între 93.600 și 99.450 lei, adică peste 20.000 de euro. Informația a fost oferită de către Inspecția Muncii. Respectivul doctor, care este șef de laborator, se află pe locul 7 în topul celor mai mari salarii din România.
Care este cel mai mare salariu din țara noastră
Deși majoritatea salariilor din România sunt destul de mici, comparativ cu prețurile din țara noastră sau cu salariile din alte țări europene, totuși există și români fericiți. Mai exact, chiar salariați fericiți. Peste 7.000 de oameni se pot lăuda că primesc lunar mai mult de 30.000 de lei brut.
Primul loc în topul celor mai bine plătiți angajați din România este ocupat de un director general al unei firme de autovehicule și motociclete. Acesta are un salariu brut cuprins între 180.000 și 190.000 de lei. Adică ia între 105.000 și 111.000 de lei net lunar, ceea ce înseamnă aproape 22.000 de euro!
Pe locul 10 al acestui clasament se află un șef de serviciu din industria prelucrătoare. Salariul acestuia variază între 160.000 și 170.000 de lei brut.