Ce salarii le oferă Nicolae Guță angajaților săi. Mulți nu s-ar fi așteptat la așa ceva
Nicolae Guță este un artist redutabil, pe segmentul manelelor, iar ascensiunea sa constantă, de-a lungul timpului, l-a transformat și într-un bărbat bogat. Fanii săi încearcă să afle cât mai multe informații referitoare la viața și activitatea sa, iar atunci când vine vorba despre cei care lucrează pentru ”Regele manelelor” este normal ca oamenii încerce să afle câți bani scoate manelistul din buzunar atunci când vine vorba despre salarii.
Conform unor informații apărute în media, Nicolae Guță le oferă celor care lucrează pentru el aproximativ 400 de euro pe lună. Mult? Puțin? Totul ține și de ceea ce face fiecare angajat, evident, iar celebrul manelist – făcându-și anumite calcule – a ajuns la concluzia că aceasta ar fi suma cea mai potrivită. Cel puțin deocamdată. Trebuie spus că Nicolae Guță are un studio de înregistrări în Petroșani, iar oamenii pe care îi caută sunt, firește, cei care se pot lăuda cu abilități în acest domeniu.
Două milioane de euro investiți în casa de la Petroșani
”Regele manelelor” este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. De-a lungul carierei, Guță a strâns mulți bani, dar artistul i-a investit cu simț de răspundere. În palatul pe care l-a ridicat la Petroșani,manelistul a investit în jur de două milioane de euro. În urmă cu mai mult timp, ”regele manelelor” a intrat în posesia unei hale industriale pe care – ulterior – a vândut-o cu 85.000 de euro. Putem adăuga și un teren pe care l-a cedat pentru 70.000 de euro. Dar au existat și probleme cu Fiscul cu Fiscul, fiind somat să plătească 5 miliarde de lei vechi, numai că Nicolae Guță s-a plâns că nu are banii respectivi.
„Fiscul m-a pus pe butuci. Am fost de bună-credinţă, am plătit impresar, contabil, dar m-au păcălit. Trebuia să fac ca şmecherii şi să duc banii în străinătate, dar i-am lăsat în ţară, am investit într-o zonă defavorizată. De zece ani, mă chinui să termin o pensiune cu 28 de camere în Petroşani. Şi nici Cristinei nu am de unde să-i cumpăr maşină scumpă”, spunea atunci Nicolae Guță.