Andreea Bălan și Andreea Antonescu au format o echipă de zile mari în cadrul competiției ,,America Express”. Cele două prietene s-au aventurat în această provocare unică, însă Andreea Bălan a mărturisit ce sacrificii a trebuit ea să facă.
Potrivit declarațiilor sale din cadrul emisiunii ,,X-tra Night Show”, cântăreața a precizat că nu a fost pentru prima dată când i s-a propus că participe în această aventură. În trecut, ea a refuzat propunerea de a face parte din ,,America/Asia Express”, deoarece nu s-a simțit suficient de pregătită.
(CITEȘTE ȘI: LOVITURĂ PENTRU ANDREEA BĂLAN ȘI ANDREEA ANTONESCU LA AMERICA EXPRESS. MOTIVUL PENTRU CARE AU FOST PENALIZATE DE PRODUCĂTORI)
Vedeta a declarat că este extrem de important să fii puternic nu doar din punct de vedere fizic, ci mai ales psihic. O astfel de provocare te poartă prin mai multe stări, iar experiențele de care poți avea parte sunt unele de-a dreptul ireale.
„În primul rând, ca să vii în acest concurs trebuie să fii foarte puternic mental și fizic. Eu am refuzat ani la rândul, iar anul acesta, cu trei luni înainte, am început să mă antrenez fizic, să fac mai multă sală, mai multe abdomene.
Psihic trebuie să fii foarte puternic și să urmărești celelalte sezoane, să vezi unde s-au enervat ceilalți, de ce și să-ți dai seama că nu e nimic personal în momentul în care cineva te refuză la autostop, cineva nu-ți deschide ușa să te primească”, a povestit Andreea Bălan.
Deși în România Andreea Bălan este cunoscută ca fiind una dintre cele mai de succes cântărețe, în ,,America Express” numele, reputația sau brand-ul nu au nicio importanță. (VEZI ȘI: ANDREEA BĂLAN, ACCIDENTARE DUREROASĂ LA ,,AMERICA EXPRESS”, DE LA ANTENA 1. A DAT CU CAPUL DE O BARĂ DE FIER)
„Trebuie să lași brand-ul și numele acasă, iar acolo să fii nimeni în drum. În acest concurs ești nimeni în drum și depinzi de ajutorul oamenilor să te ajute. Cu cât ești mai plăcut și mai plăpând, atunci oamenii te ajută.
În acest concurs trebuie ca partenerii să fie oarecum diferiți ca personalitate, ca fire, ca anduranță, pentru că sunt probe diferite. Eu am avut strategia următoare de acasă și din aeroport: nu pleci la război fără aliați”, a mai spus vedeta.