Cuvintele profetice rostite de Iisus Hristos, cu privire la pătimirea şi moartea Sa, s-au împlinit. A treia zi după Vinerea Patimilor, după ce a trecut sâmbăta, în prima zi a săptămânii – Duminică – Ziua Domnului şi Ziua Învierii,
„cutremur mare s-a făcut, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de pe mormântul pecetluit şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” (Matei 28, 2-3).
Iisus S-a eliberat de giulgiurile cu care fusese înfăşurat
(Ioan 20, 1-10), a ieşit din mormânt şi, împreună cu îngerul, a stat pe piatra răsturnată. Soldaţii care străjuiau mormântul pecetluit s-au înspăimântat şi au rămas muţi de uimire/ Apoi s-au dus în cetate şi
„au vestit arhiereilor toate cele întâmplate”, adică Învierea lui Hristos.
Au venit la mormânt femeile, care Îl însoţiseră pe Iisus din Galileea, Maria Magdalena, cealaltă Marie – mama lui Iacob
, Ioana şi Salomeea, ca să ungă Trupul Domnului cu miresme şi să-L pregătească pentru înmormântare.
Au găsit mormântul deschis. Pe piatra îndepărtată de la intrarea în mormânt, şedea îngerul Domnului, îmbrăcat în haine de lumină Acesta le-a dat vestea triumfului Vieţii asupra morţii şi anume că Hristos a înviat, şi le-a spus:
„Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Pentru ce pe Cel viu Îl căutaţi printre cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. Veniţi de vedeţi locul unde a zăcut”, potrivit
ortodoxia.deEl le-a spus să ducă vestea Învierii Domnului şi ucenicilor Săi, ca nici ei să nu-L mai creadă printre cei morţi, ci să meargă să-L întâlnească în Galileea, în patria sa, unde El va rândui ultimele învăţături pentru viitorul lumii. Mărturisirea credinţei în Învierea lui Hristos, de către Apostolii şi ucenicii Săi, a marcat începutul Creştinismului în istoria lumii. Hotărâtoare pentru acest început a fost întâlnirea Apostolilor cu Hristos, cel Înviat pe muntele din Galileea.